Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poli, pericol de neprogramare! Iancu nu pare dispus să plătească datoriile clubului

Publicat in Pro Sport, miercuri 23 noiembrie 2011 ·

Poli Timişoara nu a scăpat de probleme. Liderul din Seria a II-a a Ligii a II-a are datorii de peste 7 milioane de euro. Echipa lui Iancu trebuie să achite urgent 1,5 milioane, în caz contrar riscând să fie depunctată de FIFA.

TAS a decis în urmă cu două luni ca Poli să plătească 1.050.000 de euro către Slovan Liberec, în contul transferului din 2008 al lui Brezinsky. Suma urma să fie achitată în patru tranşe, dar clubul nu a plătit deocamdată nimic. Şi nici nu va plăti foarte curând, pentru că Marian Iancu susţine că nu va mai investi niciun leu dacă nu va veni cineva care să ia 50% din acţiuni şi să bage 22 de milioane de euro în următorii 10-12 ani. Astfel, FIFA poate s-o depuncteze pe Poli, la fel cum s-a întâmplat cu UTA în sezonul trecut. "Se poate întâmpla orice. Vom vedea, dacă nu se va întâmpla nimic, asta e. Suportăm consecinţele", a spus Marian Iancu.

Dă TAS-ul în judecată

Preşedintele lui Poli pare mai preocupat, cel puţin la nivel declarativ, de nedreptatea care consideră că i-au făcut-o cei de la tribunalul din Lausanne. Iancu a anunţat că va reclama TAS-ul la Parchetul elveţian, pentru că motivarea deciziei de a o retrograda pe Poli este "o explicaţie ruşinoasă". "Au pus dinadins acelaşi arbitru ca şi în cazul Vrsic", a afirmat Iancu pentru sursa citată.

Datoriile la zi ale clubului Poli

Furnizori pentru activităţi curente 570.000 de euro

Cluburi şi impresari 3.500.000 de euro

Stat şi bugetele locale 480.000 de euro

Societăţile de grup BkP şi acţionari 2.000.000 de euro

Jucători şi alţi angajaţi 700.000 de euro

TOTAL 7.250.000 de euro

Poli Timişoara nu a scăpat de probleme. Liderul din Seria a II-a a Ligii a II-a are datorii de peste 7 milioane de euro. Echipa lui Iancu trebuie să achite urgent 1,5 milioane, în caz contrar riscând să fie depunctată de FIFA.

TAS a decis în urmă cu do

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum o ora
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 28 minute
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 2 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia, după ce un copac a căzut peste două mașini aflate în mers

HotNews acum 12 minute
Traficul rutier este blocat, sâmbătă seară, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Persoanele aflate în maşini nu au fost rănite, potrivit Centrului Infotrafic. Trafic îngre

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Real Madrid, pentru a 36-a oară campioana Spaniei

News.ro acum 27 minute
Echipa Real Madrid a câştigat, sâmbătă, pentru a 36-a oară campionatul Spaniei, după ce sâmbătă, în etapa a 34-a, a învins Cadiz şi FC Barcelona a pierdut confruntarea cu Girona. Real Madrid s-a impus cu 3-0 în faţa echipei Cadz (goluri Diaz ’51, Be

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 3 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 2 ore
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum 3 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

Vremea

București
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°