În turneul final al mondialelor de handbal masculin a mai rămas de disputat o singură rundă în grupele principale şi în cele de consolare. În mare măsură, se cunosc echipele care se vor bate pe primele locuri şi care vor susţine fie meciurile de clasament în Cupa Preşedintelui, fie pentru careul de aşi.
În prima grupă de consolare, spaniolii au făcut un antrenament cu public în compania Argentinei, consolidându-şi, pentru moment, prima poziţie în clasament. Românii au avut din nou o poziţie oscilantă - cu un început greoi, conduşi fiind timp de 11 minute de modesta echipă a Kuweitului, cu o revenire puternică, pentru a avea un final dezastruos. În grupa a II-a de consolare, ruşii au învins Arabia la pas şi este greu de presupus că ar putea pierde la egipteni. Egiptenii, la rândul lor, au trecut de tunisieni după un meci încrâncenat, iar surpriza a produs-o Algeria, care a învins Brazilia, după ce a fost condusă la cinci goluri.
În prima grupă principală, înaintea meciului direct se cunosc cele două echipe ce vor merge în semifinale, cu posibilitatea de a se fi şi în finală: Franţa şi Croaţia. Ambele au învins outsiderele Coreea şi, respectiv, Slovacia. Surpriza seriei a produs-o Ungaria, care a dispus de Suedia.
În grupa a II-a principală, cea mai învolburată, cu greu se pot prevede echipele ce vor ajunge în careul de aşi, pentru că Germania a cedat surprinzător la norvegieni, iar polonezii au învins Serbia. Din urmă a venit puternic campioana europeană, Danemarca, ce se va lupta astăzi cu nemţii pentru un loc în semifinale.
Grupa de consolare I
Victorie, după o evoluţie, din nou, modestă
România – Kuweit 34-27 (16-12)
România: Sorin Bârză (Mihai Popescu) – Valentin Ghionea 8, Ionuţ Georgescu 5, Adrian Petrea 4, George Buricea 3, Florin Niculaie 3, Marius Stavrositu 3, Dan Rohozneanu 2, Sandu Iacob 2, Marian Cozma 1,