Asteptat cu destula emotie de catre taranisti, raspunsul premierului Mugur Isarescu, dat miercuri, 9 august, nu a fost dintre cele mai clare. Solicitat de PNTCD, partid ce a (re)devenit membru al CDR-2000, spre a candida pentru functia de presedinte al tarii, prim-ministrul a acceptat oferta aliantei de centru-dreapta numai in anumite conditii: sa ramana independent politic si sa se bucure de un sprijin cat mai larg din partea populatiei. Taranistii au rasuflat usurati, vazand in decizia lui Isarescu primul pas spre revenirea lor in forta pe scena politica.
"Premierul a luat o hotarare inteleapta. Chiar daca mie, ca taranist, mi-ar fi convenit un angajament mult mai ferm, inteleg de ce a ales aceasta varianta. Dincolo de profesionalismul de care a dat dovada in activitatea sa, profesionalism care i-a adus un binemeritat prestigiu in tara si in strainatate, exista si conotatia de independenta, la care Mugur Isarescu tine foarte mult. Sunt sigur ca, ramanand independent, isi poate consolida pozitia, in timp ce inregimentandu-se politic si-ar diminua considerabil sansele de reusita", a spus deputatul taranist, Mihai Dorin.
Pentru parlamentarul iesean nu este, insa, clar felul in care se va realiza sustinerea populara de care a vorbit premierul. Ramane de vazut daca se va apela la societatea civila sau se va recurge la sondajele de opinie. In orice caz, Dorin este sigur ca Mugur Isarescu va candida pentru alegerile prezidentiale, pe o baza populara deosebit de larga.
Referindu-se la decizia luata de conducerea PNTCD, de a-i exclude din randurile partidului pe cei trei membri de marca, ce au pactizat cu "dusmanul " liberal (Norica Nicolai, Sorin Fodoreanu si Alexandru Ciocalteu), Mihai Dorin vede in acest caz influenta nefasta a unor jocuri politice.
"Daca cei trei au inteles sa faca jocul Partidului National Liberal, este dreptul lor, dar n