Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Victorie cu emoţii pentru Oltchim în derby-ul cu Rulmentul

Publicat in Adevarul, miercuri 21 octombrie 2009 ·

Deşi au fost conduse cu trei goluri în prima repriză, fetele lui Radu Voina au câştigat derby-ul cu Rulmentul Braşov cu 31-25, fiind singura echipă neînvinsă din Liga Naţională.

“Galacticele” au început partida în forţă, înscriind de două ori prin Ramona Maier şi Ionela Stanca. Chiar dacă nu şi-au primit decât un salariu din cele restante, braşovencele nu s-au dat în lături şi au reuşit egalarea în minutul şase, izbutind de câteva ori să preia conducerea. Fetele lui Muller au surprins în continuare şi Braşovul a condus în minutul 22 pe Oltchim la trei goluri, lucru care l-a făcut pe Radu Voina să îşi iasă din minţi. Campioanele au revenit la sfârşitul primei reprize, marcând de şase ori consecutiv prin Cristina Neagu şi Ramona Maier, iar Oltchim a intrat la vestiare cu un avantaj de două goluri(15-13).

Ramona Maier s-a mobilizat exemplar în disputa Oltchimului cu Rulmentul

Vâlcencele şi-au adjudecat a doua repriză aproape în totalitate şi numai golurile Alexandrinei Barbosa şi ale Oanei Gogoriţă reuşeau să mai aducă speranţe echipei braşovene. Sub încurajările a peste 1000 de fani, “galacticele” au condus şi la opt goluri, câştigând partida cu 31-25.

Ionela Gâlcă Stanca a luptat din greu pentru victoria echipei sale

În urma acestui rezultat, Oltchim Râmnicu Vâlcea este singura echipă neînvinsă în campionat având în palmares cinci victorii, urmând să joace sâmbătă, primul meci din Liga Campionilor din acest sezon, contra echipei Itxaco Estella, în Spania.

Au marcat pentru Oltchim: Cristina Neagu 6 goluri, Ramona Maier 5, Valentina Ardean Elisei 5, Ionela Stanca 3, Oana Manea 3, Rehina Shymkute 3, Roxana Gatzel 2, narcisa Lecuşanu 2, Steluţa Luca 1, Olga Vashchuk 1.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum o ora
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum o ora
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 50 minute
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 5 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 3 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 2 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 4 ore
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Alimentele care se dau de POMANĂ în prima zi de Paște, pentru sufletul celor adormiți

Gandul acum 24 minute
În prima zi de Paște, după slujba de Înviere, credincioșii împart alimente pentru sufletele celor dispăruți dintre noi. Se spune că porțile Raiului rămân deschise timp de șapte zile, motiv pentru care se scot ușile altarului și rămân așa în toate zi

Unul dintre cei mai mari angajatori din România închide o fabrică de componente auto

Mediafax acum 2 ore
Circa 200 de angajaţi din cadrul fabricii Leoni din Luduş au protestat joi, 2 mai 2024, în urma deciziei de a închide punctul de lucru. De partea cealaltă, compania dă vina pe cererea scăzută din piaţă, determinată de reducerea subvenţiilor pentru m

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

19°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

17°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°