Omul de afaceri Dan Adamescu a cumpărat cu 106 milioane lei (circa 25 mil. euro) pachetul de acţiuni de 27% deţinut de grupul austriac Uniqa la Astra, cea mai mare companie din piaţa locală a asigurărilor. Adamescu a ajuns să deţină, prin intermediul firmei Nova Group, 99,7% din Astra.
Transferul pachetului de 27% a fost realizat prin intermediul bursei, Astra fiind listată pe piaţa Rasdaq. Astra are o capitalizare de 471 milioane lei (circa 111 mil. euro) în funcţie de cotaţia acţiunilor pe piaţa principală, dar la preţul la care Uniqa a vândut participaţia compania a fost evaluată la numai 393 milioane lei (92,5 mil. euro).
Acţiunile fuseseră cumpărate de austrieci în 2005 tot de la Dan Adamescu, valoarea tranzacţiei de atunci fiind de 10 mil. euro, Uniqa încasând astfel de 2,5 ori mai mult decât a plătit în urmă cu şase ani.
Planul iniţial era ca Uniqa să devină acţionarul majoritar al Astra, în vara lui 2007 fiind semnat un acord de preluare a încă 23% din acţiunile asigurătorului, acord care a picat la scurt timp deoarece cei doi acţionari nu s-au înţeles la preţ.
"Confirmăm preluarea pachetului de acţiuni de la Uniqa, conform anunţului de anul trecut. Uniqa a ieşit din acţionariatul companiei Astra prin vânzarea pachetului minoritar de 27% din acţiunile firmei către acţionarul majoritar", au precizat reprezentanţii Nova Group.
Acordul prin care Adamescu urma să redevină singurul acţionar semnificativ al Astra a fost a fost parafat în vara trecută, când compania a renunţat la folosirea sintagmei "membră a Uniqa Group" în comunicarea cu clienţii şi partenerii. În 2006, Astra îşi schimbase denumirea în Astra-Uniqa, iar în noiembrie 2008, după ce a fost clar că austriecii nu vor deveni acţionari majoritari, Adamescu şi Uniqa au intrat în dispută pe tema asocierii celor două branduri.
Uniqa rămâne astfel pe piaţa locală cu ce