Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O imixtiune grosolana

Publicat in Libertatea, sâmbătă 16 septembrie 2006 ·

Sa ne amintim. O scurta intalnire de taina, in cabinetul din Palatul Victoria, intre premierul Tariceanu, invinuitul Dinu Patriciu si Monica Macovei a fost taxata, pe buna dreptate, ca o inadmisibila imixtiune in treburile justitiei. Au fost voci care au sustinut ca asemenea gafa ar fi trebuit sa-l coste postul pe primul-ministru. Istoria insa se repeta, ba inca la un nivel superior si cu accente grotesti. E absolut discutabila graba cu care ministrul apararii, Teodor Atanasiu, a fost dat pe mana anchetatorilor si imediat suspendat din functie de catre presedinte. Desi plangerile penale impotriva sa sunt ridicole, mirosind a pedeapsa pentru cutezanta de a-i fi suflat lui Basescu ideea retragerii din Irak. Delict mai curand politic si care putea fi rezolvat tot politic. Simultan insa, Traian Basescu a fost nevoit sa-l indeparteze pe seful Statului Major General, generalul Eugen Badalan, un favorit al sau. Implicat intr-un dosar de coruptie (4.000 de masini militare casate contra a doar 6.000 de cauciucuri de la Tofan). Dosarul se adauga altora care gestau la DNA si in care capi ai Armatei sunt cercetati pentru afaceri uriase cu carburanti si furnituri, pentru contracte oneroase. Procurorii sunt datori ca, in sfarsit, sa le scoata de la murat.

Stupefiant si grosolan insa, presedintele Basescu a profitat de ceremonia instalarii vechiului sau coleg de scoala militara, viceamiralul Gheorghe Marin, la carma operativa a Armatei, pentru a fi nu mediator constitutional, ci magistrat in roba. Si a transmis catre DNA un mesaj televizat. Anume ca Eugen Badalan, sa le fie clar procurorilor, are o cariera absolut onesta. Si oricum, in principiu, chiar daca or fi prin dosare niste acte de coruptie, generalii care au incheiat contractele nu-s vinovati. Nu cred ca in fata unei imixtiuni atat de brutale in treburile justitiei mai e ceva de comentat.

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 54 minute
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

O navă s-a scufundat în Marea Neagră, în apropiere de Sf. Gheorghe. Trei persoane sunt dispărute

Wall-Street.ro acum 2 ore
Trei persoane sunt date dispărute după ce o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, informează Autoritatea Navală Română, potrivit Agerpres. Potrivit sursei citate, la bordul navei se aflau 11

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum 56 minute
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Bonă din Bucureşti, reținută după ce a bătut un copil de un an: mama celui mic a văzut scenele șocante pe camere

Adevarul acum o ora
O femeie de 69 de ani din București a fost reținută, după ce a lovit în mod repetat un copil de doar un an și două luni. Părinţii bebelușului au cunoscut-o pe femeie pe o platformă online. Imaginile groaznice au fost văzute de mama micuțului, care a

Rareș Bogdan, despre ancheta „Cartelul din Carpați”: „Dacă nu fugi de presă, poți să întorci, poți să faci jujitsu”

HotNews acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal, Rareş Bogdan, a afirmat, în emisiunea Insider Politic de la Prima TV, în legătură cu ancheta jurnalistică privind averea primului din Sinaia, Vlad Oprea, că „dacă eşti suficient de inteligent şi vor

Jennifer Lopez şi Ben Affleck locuiesc separat

Mediafax acum 37 minute
Jennifer Lopez şi Ben Affleck nu mai locuiesc în acelaşi bloc. După aproape doi ani de căsnicie, vedeta din „Maid in Manhattan” şi câştigătorul premiului Oscar trăiesc separat, potrivit Access Hollywood şi People. Această actualizare a relaţiei vine

VIDEO Cole Palmer a fost ales cel mai bun tânăr jucător al sezonului în Premier League

G4Media acum 7 ore
Cole Palmer, mijlocaşul de la Chelsea Londra, a fost votat vineri cel mai bun tânăr jucător al sezonului 2023-2024 în Premier League, transmite News.ro. <span data-mce-type="bookmark" style="display: inline-block; width: 0px; overflow: hidden; line-

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum 6 ore
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Trei români, în teroarea din Noua Caledonie. Autoritățile știu de ei și monitorizează situația

Adevarul acum 3 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie.

Algoritm de tip „deep learning” creat de un student de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu

Mediafax acum 6 ore
Un student al Academiei Forţelor Terestre din Sibiu a câştigat premiul de excelenţă la „CADET-NAV” 2024 cu o lucrare de dezvoltare a unui algoritm de tip „deep learning”, cu scopul de a clasifica subiecţii din înregistrări vocale. Astfel de algoritm

Vremea

București
acum

20°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

25°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°