Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ogăraru, despre starea lui Neşu: „Mâna dreaptă o simte mai puternică, iar muşchii abdomenului încep să răspundă la comenzi”

Publicat in Antena 3, joi 11 august 2011 ·

Prin intermediul paginii sale de Facebook, George Ogăraru a anunţat ultimele noutăţi în privinţa stării de sănătate a lui Mihaăiţă Neşu. Jucătorul lui FC Sion scrie că fostul său coechipier de la Steaua îşi simte mâna dreaptă mai puternică, iar muşchii abdomenului au început să răspundă la comenzi.

„ Am vorbit ieri cu Mihăiţă şi iată care sunt noutăţile: mâna dreaptă o simte mai puternică, dar încă nu îşi poate folosi degetele normal, muşchii abdomenului încep uşor, uşor, să reacţioneze la comenzi, iar muşchii membrelor din partea stângă a corpului prezintă deseori contracţii involuntare (ceea ce poate fi un semn bun, dar în aceeaşi măsură poate fi doar o reacţie normală în urma unui astfel de accident şi nimic mai mult)”, anunţă Ogăraru.

Fostul jucător al Stelei şi al lui Ajax Amsterdam a adăugat însă că starea psihică a lui Neşu nu mai este la el de bună ca până acum şi cere susţinerea fanilor: „Psihic nu l-am simţit la fel de tare ca până acum, ceea ce mă cam ingrijorează. Are nevoie de susţinere acum, la fel de mult ca la început pentru că ieri s-a atins un prag de 3 luni, foarte important, în urma căruia ar trebui ca muşchii şi nervii corpului să îşi reia funcţiile normale de dinainte de accident”.

Prin intermediul paginii sale de Facebook, George Ogăraru a anunţat ultimele noutăţi în privinţa stării de sănătate a lui Mihaăiţă Neşu. Jucătorul lui FC Sion scrie că fostul său coechipier de la Steaua îşi simte mâna dreaptă mai puternică, iar muşchii abdomenului au început să răspundă la comenzi.

„ Am vorbit ieri cu Mihăiţă şi iată care sunt noutăţile: mâna dreaptă o simte mai puternică, dar încă nu îşi poate folosi degetele normal, muşchii abdomenului încep uşor, uşor, să reacţioneze la comenzi, iar muşchii membrelor din partea stângă a corpului prezintă deseori contracţii involuntare (ceea ce poate fi un semn bun, dar în acee

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poliţişti şi procurori desfăşoară 169 de percheziţii în dosare de evaziune fiscală, contrabandă, înşelăciune, bancruta frauduloasă, obţinere ilegală de fonduri, delapidare, fals, furt calificat, infracţiuni de mediu si corupţie

News.ro acum 56 minute
Poliţişti şi procurori desfăşoară miercuri 169 de percheziţii în Bucureăti şi în mai multe judeţe, în dosare de evaziune fiscală, contrabandă, înşelăciune, bancruta frauduloasă, obţinere ilegală de fonduri, delapidare, fals, furt calificat, infracţi

Vânzările de iPhone-uri ale Apple în China au crescut cu 52% în aprilie

News.ro acum o ora
Livrările de smartphone-uri Apple în China au crescut cu 52% în aprilie faţă de un an în urmă, continuând o revenire observată în martie, potrivit datelor unei firme de cercetare afiliate guvernului chinez, citate de Reuters. Creşterea vine după o p

Sondaj INSCOP: Mircea Geoană conduce în clasamentul încrederii, urmat de Emil Boc şi Victor Ponta / Topul notorietăţii este deschis de Ponta, urmat de Diana Şoşoacă

HotNews acum o ora
Secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană conduce în clasamentul încrederii, cu o cotă de 37%, urmat de Emil Boc, Victor Ponta, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. Topul notorietăţii est

Creşte presiunea asupra președintelui Iohannis pentru a se retrage din cursa pentru conducerea NATO. Scenarii la Bruxelles pentru șeful statului

HotNews acum o ora
În opinia majorităţii ţărilor NATO, a sosit momentul ca preşedintele României, Klaus Iohannis, să se retragă, după două luni de competiţie pentru funcţia supremă în alianţă, scrie POLITICO, în condiţiile în care joi și vineri, la Praga, miniştrii de

Anthony Blinken se deplasează la Chișinău unde va anunța un nou pachet de sprijin pentru Republica Moldova

HotNews acum 51 minute
​Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și securitatea energetică a țării vor fi pe agenda discuției cu ocazia vizitei efectuate miercuri de către secretarul de stat american Antony Blinken la Chișinău, a anunțat Departamentul de Stat, cit

Coreea de Sud în alertă privind baloane nord-coreene care aruncă gunoi și excremente

HotNews acum o ora
Coreea de Sud şi-a avertizat locuitorii din apropierea graniţei cu Coreea de Nord să fie în alertă după ce în presă au apărut relatări conform cărora au fost detectate peste 90 de baloane care transportau diverse obiecte, inclusiv ceea ce părea a fi

Evaluare națională pentru elevii din clasa a șasea. Testele de la Matematică şi Ştiinţe ale naturii sunt de nivel mediu de dificultate

Ziare.com acum 44 minute
Elevii de clasa a VI-a susţin miercuri proba la Matematică şi Ştiinţe ale naturii din cadrul Evaluării Naţionale, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Potrivit ministerului, testele sunt elaborate de Centrul Naţional Pentru Politici

Război în Gaza, ziua 235. Armata Israelului neagă atacul asupra taberei de lângă Rafah

Press Alert acum 40 minute
< figure id="attachment_510876" style="width: 640px" class="wp-caption alignnone"> Foto: arhivă Armata israeliană a negat că a atacat o tabără la vest de Rafah, după ce autoritățile sanitare din Gaza au declarat că bombardamentele tancurilor israeli

Prognoza meteo 29 mai 2024. Vremea va fi instabilă, cu ploi în aproape toată țara

Adevarul acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de ploi, vijelii, grindină și descărcări electrice în mai multe zone ale țării. Temperaturile maxime vor varia în general între 18 și 26 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 ș

Pericol de alunecare de teren, pe un şantier din municipiul Cluj-Napoca / Pompierii, Poliţia Locală şi constructorul monitorizează zona

News.ro acum 9 ore
Autorităţile din Cluj monitorizează un şantier din municipiul Cluj-Napoca, unde există pericolul unei alunecări de teren. ”Pompierii din cadrul Detaşamentului 1 Cluj-Napoca au fost solicitaţi să asigure zona unui şantier situat pe strada Nicolae Mol

Vremea

București
acum

15°
mie.

13°/23°
joi

13°/24°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

14°
mie.

14°/21°
joi

12°/23°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

17°/24°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

12°/20°
joi

11°/20°
vin.

12°/23°
sâm.

15°/24°
Timisoara
acum

16°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/28°