Aflata intr-o situatie financiara falimentara fara precedent, Universitatea Alexandru Ioan Cuza (UAIC) este la un pas de colaps. Din ce in ce mai putin atractiva pentru studenti, cu o rata a insertiei pe piata muncii (pe specializarea absolvita - n.r.), institutia este intr-un declin total. Astfel, saptamana viitoare, joi, 28 februarie, de la ora 12.00, in Sala Senatului este programata o sedinta de foc pentru sefii celei mai vechi institutii de invatamant superior moderne din Romania. "Membrii Senatului sunt invitati pentru a lua parte la sedinta ordinara cu urmatoarea ordine de zi: felicitarea membrilor corpului academic nascuti în luna februarie, validarea unor noi membri ai Senatului Universitatii Cuza, aprobarea gradatiilor de merit pentru perioada 2013 - 2017 de la Facultatea de Fizica, aprobarea comisiilor de asigurare a calitatii, adaptarea la noile reglementari legale a metodologiei pentru ocuparea posturilor didactice si de cercetare în institutia noastra, insertia absolventilor universitatii pe piata muncii, dar si informare privind situatia financiara a UAIC", anunta prof. univ. dr. Constantin Rusu, presedintele organismului academic. Dincolo de toate acestea, momentul dificil pentu o parte dintre doctoranzi care, dupa mai bine de jumatate de an nu si-au mai primit bursele in valoare de aproximativ 1.800 lei, se va rezolva la inceputul lunii viitoare, in urma deblocarii fondurilor necesare de catre Autoritatea de Management (AM) a Programului Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) catre Cuza. La nivel national, cauza pentru situatia disperata in care se afla sute de tineri a pornit de la blocajul total al finantarilor de catre Uniunea Europeana (UE). Totusi,
dincolo de toate acestea, oficialii statului roman au aratat recent ca, prin acceptarea corectiilor financiare si indreptarea neregulilor constatate in perioada 2009-2011, l