Pentru familiile sărace, Paştele reprezintă o zi sfântă, dar în care tristeţea şi nevoile se simt parcă mai crunt decât în restul anului. Pentru că nu e uşor, ca părinte, să-i dai copilului tău un codru de pâine şi o ciorbă de fasole, când ştii că alţii se ospătează cu fripturi şi cu alte bunătăţuri. Pentru familiile sărace, Paştele reprezintă o zi sfântă, dar în care tristeţea şi nevoile se simt parcă mai crunt decât în restul anului. Pentru că nu e uşor, ca părinte, să-i dai copilului tău un codru de pâine şi o ciorbă de fasole, când ştii că alţii se ospătează cu fripturi şi cu alte bunătăţuri.

De Sărbători, România pare mai mult ca oricând împărţită în două: cea a săracilor şi cea a bogaţilor. Pentru primii, Paştele e unul trist, serbat în sărăcie şi nevoi. Aşa a fost şi pentru cele câteva familii care locuiesc în barăci din cartierul bucureştean Ferentari. Uitaţi cu desăvârşire de autorităţi, aceşti oropsiţi au aşteptat Învierea Domnului care cum au putut. Unii, doar cu pâine pe masă, alţii, numai cu 2-3 cartofi, iar cei mai norocoşi, cu o ciorbă de fasole.

“Sunt zile când ne trezim înfometaţi şi ne culcăm nemâncaţi, pentru că asta-i viaţa noastră: azi poate ai, mâine poate n-ai. Trăim din mila oamenilor, din fierul vechi pe care-l vindem şi din ce mai muncim cu ziua”, ne spune Ionuţ Cozac (25 de ani), un părinte cu mulţi copii.

Oamenii ştiu că de Paşte se sărbătoreşte Învierea Domnului, dar pentru ei, această zi sfântă este încă un moment din existenţa lor ce le aminteşte cât de năpăstuiţi sunt. Dincolo de lipsurile de tot felul, cea mai mare durere a lor este că, niciodată, nimeni de la Primăria sectorului 5 nu s-a interesat de soarta lor. Credinţa în Dumnezeu a rămas singura lor alinare, chiar şi pe stomacul gol, iar Paştele le-a adus lumină în suflet şi puţină speranţă că se va schimba ceva. Pentru cât timp, însă?

Interlopul clujean Nelson