În faţa Univeristăţii de Medicină de pe Eroii Sanitari, aglomeraţie ca-n vremurile bune – anii ‘70 – ’80, când „concurenţa” se lupta să intre în Guinness Book cu scoruri de zeci bune de candidaţi pe loc. Astăzi sunt „cam cinci şi ceva – şase la Generală, vreo 2000 cu totul”, îmi spun copiii, abia ieşiţi din sălile de examen, cu nodul emoţiei în gât. Unii fericiţi, alţii uşor absenţi, rememorându-şi răspunsurile în gând; câţiva plângând în hohote - „Nu, n-a ieşit, n-a ieşit. Nu-i a noastră, dragă; altă fată plânge. Acuma, ce să faci?! La patru sute de mii de zâmbete mai sunt şi două mii de plânsuri...” filozofează un tătic către mămică, la iPhone, prin dosul emoţiei persistente.

Există şi genul complet indiferent. „Ai dat examen?”, abordez un reprezentant. „De ce?!”, mă întreabă perfect şocant şi, până să găsesc răspunsul adecvat, revine. „Păi, am dat, nu se vede?! Nu vin de la examen?!”. „Şi, cum a fost?”, insist. „Examen, cum să fie. Bine?!”, zice fără să mă privească. „Bine!” răspund, privindu-l lămurit.

Foto: Marian Sultănoiu

Poliţia meţine sănătatea publică

Dincolo, peste bulevard, poliţia e cu noi: o maşină cu orga de lumini în funcţie şi un motor-marfă, parcat pe-o rână, la bordură, ţin situaţia sub control. Acuma, de ce se află poliţia în dispozitiv, „infiltrată” printre sutele de părinţi care şi-au însoţit copiii la examen şi n-a sosit la faţa locului, mai degrabă, o ambulanţă, gata să intervină în caz de urgenţă – caniculă, oboseală, tensiune, emoţii – nu ştim. Tactica şi tehnicile de luptă cu duşmanul ne depăşesc „puterea” imaginativă.

În rest, maşinile bagă gaze, părinţii din ţară, plecaţi ieri noapte de acasă, trag de ei să reziste, „treji” la datorie; unii râd, alţii povestesc, ceilalţi ascultă; emoţia îi transfigurează.

Foto: Marian Sultănoiu

Fete de ispravă

Emilia şi mama sa poves