Abdicarea Regelui Mihai a fost „un act de trădare“, săvârşit de o „slugă a ruşilor“ – Traian Băsescu, 22 iunie 2011.
Cumplită declaraţie! Câtă ignoranţă faţă de istorie! Câtă lipsă de respect faţă de instituţia care a creat România modernă şi faţă de un personaj tragic al unor vremuri înfiorătoare! Este o interpretare grosolană, răuvoitoare şi stupidă a istoriei.
Nu ştiu ce drac spurcat i-a şoptit lui Traian Băsescu să afirme enormitatea asta. În naivitatea mea, am sperat că preşedintele ţării îşi va recunoaşte greşeala şi va prezenta scuze public - nu doar Regelui, ci tuturor românilor. Evident, am aşteptat degeaba.
Este o absurditate să-i reproşezi Regelui Mihai că n-a ales martiriul, în condiţiile în care, din 31 august 1944 până pe 30 decembrie 1947, a stat cu tancurile sovietice sub zidurile Palatului. Auzi, gândire: dacă era patriot, trebuia să moară! Să fie sacrificat cu familie cu tot, precum familia Romanovilor în 1918!
La ce ne folosea dacă Regele se ambiţiona să rămână la Bucureşti în ciuda sovieticilor? Ar fi avut destinul lui Iuliu Maniu, al lui Dinu Brătianu, al altor "duşmani ai poporului" zdrobiţi în puşcăriile comuniste.
Ce şanse avea Regele Mihai? Zero! Monarhia şi regimurile „burgheze" au fost abolite în toate ţările ocupate de Armata Roşie, unde au fost instaurate regimuri „ale clasei muncitoare". Comisarii sovietici erau în ţară şi dictau totul.
Pesemne că Traian Băsescu s-a bucurat, într-un birou, şi când Ion Iliescu i-a spus „Niet!" Regelui Mihai (în aprilie 1990), şi când l-a fugărit pe Autostrada Bucureşti - Piteşti (în decembrie 1990).
Pentru prima dată de când este preşedinte, Traian Băsescu şi-a dat jos masca şi a arătat extracţia sa de esenţă FSN-istă. Miercuri seară, când vorbea despre Regele Mihai, semăna atât de mult cu Ion Iliescu!...
Cuvintele ieşeau parcă din gura bătrânului bolşe