Din Bacăul natal a plecat la 13 ani, când părinţii îl strigau încă Vlăduţ. Privind în gol, cu degetele împreunate, spune sec: "Mi-a fost greu să fiu singur printre străini!".

N-a învăţat să gătească sau să-şi spele hainele, alţii au avut grijă de el şi le e recunoscător. A învăţat, în schimb, fotbal. La Lisabona, pe un pat de spital ce avea să-i fie cel mai bun prieten luni bune, s-a gândit să se lase. Mama l-a încurajat, i-a zis să nu plece niciodată, de nicăieri, pe uşa din dos. A revenit în ţară şi acum mai are puţin şi îşi face bagajele pentru Steaua. Chiar dacă se consideră încă mic, Vlăduţ a crescut. E unul dintre cei mai promiţători fundaşi din România şi cariera lui e abia la început.

Vlad, să zicem că Steaua revine în Ghencea, iar pentru tine e prima zi la noua echipă... Cum îţi imaginezi că ar putea fi?

(zâmbeşte uşor) Eu am jucat acolo şi pot să spun că îţi dă un sentiment special stadionul ăsta.

Nu spui acest lucru doar din complezenţă?

Nu, nu! Crede-mă, chiar îţi dă o anumită stare. Nu-mi cere să‑ţi explic în cuvinte că nu aş şti. Îţi bate inima mai repede, ai un puseu de adrenalină când vezi lumea în tribune. Nu degeaba acolo e "Templul"!

Revenind la prima ta zi…

Îţi dai seama că m-aş trezi foarte de dimineaţă. Apoi aş merge la stadion şi i-aş ruga pe prietenii mei, Gabi Matei şi Răduţ, să mă introducă în atmosfera de la Steaua.

Uitându-te în spate, cum vezi evenimentele care s-au petrecut în cariera ta în ultimul an?

Toate s-au întâmplat foarte repede şi numai spre bine. Nu, chiar nu... nu mă aşteptam să se întâmple acest transfer sau convocarea la echipa naţională. Mi le doream atât de mult, dar nu credeam că se vor întâmpla într-un timp atât de scurt.

"Am prieteni mai mulţi pe Facebook!"

Cum s-a schimbat viaţa ta odată cu dobândirea notorietăţii, prin transferul la St