Un bărbat, în vârstă de 36 de ani, care răspunde la iniţialele T.S.S., de cetăţenie română, a fost arestat ieri de Poliţia Locală, pentru a doua oară în mai puţin de trei luni. Un bărbat, în vârstă de 36 de ani, care răspunde la iniţialele T.S.S., de cetăţenie română, a fost arestat ieri de Poliţia Locală, pentru a doua oară în mai puţin de trei luni.
„Bărbatul nu deţine carnet de conducere, însă continuă să pună în pericol viaţa sa şi a celor din jur prin actele sale”, a declarat unul dintre agenţii care l-au arestat.
Poliţiştii l-au arestat în jurul orei 1.30, pe strada Pena Trevinca, după ce l-au oprit pentru un control şi au descoperit că nu are permis, la fel ca ]n data de 13 octombrie 2008, când a mai fost arestat pentru acelaşi delict.
Atunci, agenţii l-au surprins conducând pe o stradă în sens invers şi i-au făcut testul de alcoolemie, care a rezultat pozitiv.