Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dosarele toxice

Publicat in Adevarul, vineri 4 februarie 2011 ·

Ioan Groşan este un scriitor talentat pe care l-am apreciat întotdeauna. Primele sale cărţi de proză, „Caravana cinematografică" şi „Trenul de noapte", cu o circulaţie clandestină la Chişinău în anii '80, când literatura română era interzisă, s-au bucurat de un succes remarcabil în rândul scriitorilor optzecişti de la noi. Era în prozele sale acea imersiune în real, condimentată cu umor şi o ironie tăioasă, care se constituia într-un demers subversiv la adresa canonului estetic oficial, ceea ce încercam să facem şi noi în cărţile noastre.

De aceea, dezvăluirile din ultimul timp despre colaborarea lui Ioan Groşan cu Securitatea ceauşistă m-au tulburat. Nu ştiu cât de grav este acest „nou caz", despre care a scris chiar ziarul „Adevărul", întrucât îi lipsesc destule file pentru a ne da seama de amploarea lui, dar ceea ce constat o dată în plus, după mai multe „dezvăluiri" similare, legate de nume ilustre ale literaturii române (Doinaş, Marino, Iorgulescu, Uricaru ş. a.), este principiul amatoristic, improvizat şi selectiv, am impresia, de demascare a poliţiei politice comuniste. Sunt deconspiraţi informatorii din mediile intelectuale - mulţi dintre ei forţaţi să semneze un angajament sub tortură, în puşcărie, sau şantajaţi la o vârstă fragedă -, şi nu sunt traşi la răspundere „arhitecţii" sistemului infernal. Asta nu înseamnă, mă grăbesc să afirm, că ar trebui absolviţi de păcate cei care au colaborat şi au scris note informative, făcând rău semenilor lor. Însă disproporţia deconspirărilor între cele două categorii - turnători şi ofiţeri/racolatori - este izbitoare. De aceea, „revelaţiile" care vin acum dinspre dosarele Securităţii mi se par toxice, pentru că nu instaurează adevărul, cum ne-am fi aşteptat, ci au menirea mai degrabă să îngroaşe întunericul în zona cea mai abjectă a represiunii comuniste.

În Republica Moldova procesul deconspirării nici măcar

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 48 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 27 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 30 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 5 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 35 minute
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°