Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO După un control, unui angajat al Direcţiei Silvice Cluj i s-a întocmit dosar penal. Şeful aceleiaşi instituţii a fost arestat, săptămâna trecută, pentru mită

Publicat in Adevarul, sâmbătă 27 aprilie 2013 ·

La sesizarea oamenilor din două localităţi clujene, autorităţile au început controalele. Prima oprire a fost zona Măguri-Răcătău. S-a confiscat materialul lemnos în volum de 91,36 m cubi, s-au aplicat două amenzi în valoare de 10.000 de lei, iar un angajat al Direcţiei Silvice Cluj este cercetat. Reamintim că zilele trecute, şeful Direcţiei Silvice Cluj a fost arestat pentru mită.

S-a constituit o echipă mixtă din poliţişti, reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Cluj şi din angajaţi ai Direcţiei Silvice Cluj.

Aceasta a dat curs sesizării făcute pe 23 aprilie de sătenii din comunele clujene Măguri-Răcătău şi Mărişel, nemulţumiţi de nerespectarea regimului silvic de către diferite persoane care acţionau pe raza celor două comune.

„S-a efectuat un control în zona numită Valea Răcătăului, proprietate a Composesoratului Măguri-Răcătău, unde au fost inventariate 31 cioate de esenţă răşinoase şi foioase care nu purtau amprenta dispozitivului de marcat material lemnos, acestea fiind provenite din tăieri ilegale de arbori.

(...)

Cu ocazia efectuării cubajului s-a stabilit faptul că cei doi şoferi au transportat materialul lemnos ilegal, respectiv volumul de material lemnos încărcat pe cele două camioane este mai mare decât volumul înscris în avizele de însoţire.

De asemenea numărul de piese (buşteni) este mai mare, nu sunt toate marcate cu amprenta dispozitivului dreptunghiular specific emitentului iar avizele de însoţire a materialului lemnos nu sunt întocmite conform normelor legale“, a afirmat purtătorul de cuvânt al poliţiei clujene, Anca-Sidonia Bolba.

S-au aplicat două sancţiuni contravenţionale în valoare de 10.000 lei şi s-a dispus confiscarea materialul lemnos în volum de 91,36 m cubi în valoare de 20.000 lei.

S-a întocmit un dosar penal pentru nerespectarea regimului silvic, persoa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorina Pintea, condamnată după patru ani la 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru luare de mită. Decizia nu e definitivă

Libertatea acum 22 minute
Sorina Pintea, fost ministru PSD al Sănătăţii în perioada ianuarie 2018-noiembrie 2019, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare pentru luare de mită într-un dosar din 2020, a decis vineri, 26 aprilie, Tribunalul Cluj, potrivit Agerpres. De

Ion Iliescu, urmărit penal în dosarul Mineriada

Mediafax acum o ora
„În cauza cunoscută generic sub denumirea <Mineriada din 13-15 iunie 1990>, procurorii militari din cadrul Secţiei parchetelor militare au dispus, la data de 19.04.2024, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Iliescu Ion, la data faptel

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum o ora
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 3 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Mediafax acum 38 minute
Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale regelui. Planurile funerare pentru Regele Charles ar fi început după moartea Reginei Elisabeta a II-a în 2022. După anunţul prognosticului de cancer

România vizează creşterea schimburilor comerciale cu Turcia la 15 miliarde de dolari

Mediafax acum o ora
„România rămâne ferm angajată în demersurile demarate deja pentru dezvoltarea cooperării cu Republica Turcă, în scopul atingerii obiectivelor pe care ambele ţări şi le-au propus la nivel economic, prin Parteneriatul Strategic bilateral, cât şi în do

Ciolacu, despre riscul împărțirii voturilor susținătorilor PSD din București între Piedone și Firea: Nu împarte nimeni niciun vot

HotNews acum 39 minute
Premierul Marcel Ciolacu a precizat vineri că „nu împarte nimeni niciun vot”, întrebat fiind dacă nu există riscul ca voturile susținătorilor PSD din București să fie împărțite între Gabriela Firea și Cristian Popescu Piedone. Premierul a reiterat c

Marian Minae, unul din cei trei bărbați acuzați de uciderea afaceristului Adrian Kreiner, va fi adus în țară săptămâna viitoare

HotNews acum 47 minute
Cristian Marian Minae, acuzat de omor calificat şi tâlhărie calificată, va fi adus din Irlanda în România pe 30 aprilie de o escortă din cadrul Poliției Române, potrivit unor surse judiciare citate de news.ro. Suspect crima SibiuFoto: Politia Romana

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Copil de șase ani din Gorj, vândut unui cetățean german. Procurorii DIICOT au deschis o anchetă

Adevarul acum 49 minute
Procurorii DIICOT au deschis o anchetă cu privire la vânzarea unui copil în vârstă de şase ani din județul Gorj unui cetăţean german. Băiețelul a fost trecut granița fără probleme.

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/15°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

12°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

4°/14°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

15°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°