Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO - Cristina Roventa reprezintă România la Miss Tourism World 2012

Publicat in Gandul, luni 26 noiembrie 2012 ·

Cristina Anamaria Roventa este câştigătoarea selecţiei naţionale a concursului Miss Tourism World şi va reprezenta România în competiţia care va avea loc pe 16 decembrie, la Bangkok, în Thailanda, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Cristina are 26 de ani, 1,76 m înălţime, dimensiuni 92-62-90, este născută în Târgu-Jiu, dar locuieşte în Bucureşti de mai mulţi ani. Vorbeşte patru limbi străine - engleza, franceza, spaniola şi italiana -, un atuu foarte important în competiţia din Thailanda. De asemenea, a absolvit în paralel cursurile a două facultăţi: cea de geografie, secţia turism din cadrul Universităţii Bucureşti, şi cea de informatică managerială din cadrul Universităţii Româno-Americane. Iubitoare de animale, îşi doreşte ca în viitorul apropiat să poată înfiinţa un adăpost pentru animalele abandonate şi fără stăpân.

Finala naţională a avut loc vineri, în Bucureşti, şi a fost organizată de agenţia ExclusivEvent, deţinătoare a licenţei Miss Tourism World în România.

Finala Miss Tourism World 2012 se va desfăşura în acest an în perioada 30 noiembrie - 18 decembrie în Thailanda. Cristina Roventa va concura la gala din 16 decembrie cu alte aproximativ 60 de candidate din lumea întreagă.

Cristina Roventa va fi timp de un an imaginea Miss Tourism World România, având sarcina de a se implica activ împreună cu organizaţia ExclusivEvent în cât mai multe campanii şi acţiuni de promovare a turismului românesc.

În anul 2000 a avut loc prima ediţie a competiţiei Miss Tourism World, una dintre cele mai importante concursuri internaţionale de frumuseţe desfăşurate cu scopul de a promova turismul şi schimburile culturale între ţările participante.

În 2003, reprezentanta României din acel an, Alina Ciorogariu, câştiga prima şi singura coroană Miss Tourism World până în acest moment pentru România. Începând din 2008, Alina

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 15 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 9 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum o ora
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 38 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 5 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum 30 minute
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Taiwanul va avea sprijinul lui Trump, dacă acesta va câştiga alegerile, spune un fost ambasador

Mediafax acum 55 minute
Taiwanul, revendicat de China ca teritoriu propriu în ciuda obiecţiilor autorităţilor de la Taipei, a primit un sprijin puternic din partea administraţiei Trump, inclusiv vânzări de arme. Trump a vorbit cu preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, la scu

Restricţii în Olanda pentru participarea la comemorarea victimelor celui de-al Doilea Război Mondial

Mediafax acum o ora
Oficialităţile de la Amsterdam a anunţat încă de la începutul săptămânii că vor restricţiona drastic participarea la ceremonia de comemorare din piaţa centrală Dam. Măsurile de securitate fără precedent au fost luate pentru a menţine ceremonia în si

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°