Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Negociaţi pe axa Belgrad-Kosovo!

Publicat in Adevarul, vineri 22 februarie 2008 · ·

Preşedintele Serbiei, Boris Tadic, a făcut o vizită-fulger în România, unde a fost sfătuit de Traian Băsescu să nu se izoleze de Uniunea Europeană. Preşedintele sârb, aflat ieri în Preşedintele Serbiei, Boris Tadic, a făcut o vizită-fulger în România, unde a fost sfătuit de Traian Băsescu să nu se izoleze de Uniunea Europeană.

Preşedintele sârb, aflat ieri în vizită oficială la Bucureşti, a declarat că Serbia nu va recunoaşte niciodată independenţa Kosovo şi va continua lupta pe cale paşnică pentru păstrarea integrităţii teritoriale. "Ca prieten al sârbilor", preşedintele Traian Băsescu a recomandat Serbiei să nu se autoizoleze şi să accelereze drumul spre integrarea în Europa.

La trei zile de la declararea independenţei Kosovo, preşedintele sârb, Boris Tadic, a venit în România, ţară care a adoptat o poziţie clară de nerecunoaştere a independenţei provinciei albaneze. El a fost primit de şeful statului, de preşedinţii celor două Camere şi de primul-ministru.

Tadic s-a declarat "recunoscător României pentru atitudinea principială, pentru că nu a recunoscut statutul ilegal al Kosovo". Numindu-l pe Traian Băsescu "prieten tradiţional al Republicii Serbia", Tadic a precizat că nu se află întâmplător la Bucureşti, acum când Serbia se confruntă cu cea mai mare provocare din istoria sa: Kosovo. "Serbia nu va recunoaşte niciodată independenţa provinciei Kosovo", a declarat Tadic.

Băsescu: Belgradul trebuie să vorbească cu Priştina

Boris Tadic a primit ieri salutul gărzii de onoare pe platoul Marinescu al Palatului Cotroceni. Convorbirile tete-a-tete au fost urmate de discuţii între cele două delegaţii, care s-au prelungit peste durata stabilită.

"Uniunea Europeană este interesată ca Serbia să avanseze în procesul de integrare", a declarat preşedintele Traian Băsescu, adăugând că autoizolarea va întârzia acest proces.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 41 minute
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 2 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 4 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 2 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 3 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 3 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 3 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 5 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

14°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°