Aviva, a patra companie din piaţa asigurărilor de viaţă, analizează posibilitatea de a intra din nou pe piaţa asigurărilor private de sănătate, prin parteneriate cu mai multe reţele de clinici private, după ce la sfârşitul lui 2008 a renunţat să mai vândă astfel de produse.
Aviva, controlată de grupul britanic cu acelaşi nume, a avut în perioada 2005-2008 un produs de asigurare de sănă tate în parteneriat cu operatorul de clinici private Medi cover, dar în trei ani numărul poliţelor vândute a fost de numai 2.000, sub aşteptările iniţiale, motiv pentru care compania a renunţat la această linie de business.
"Explorăm posibilitatea de a lansa un produs de asigurare de sănătate, probabil până la sfârşitul lui 2010. Cred că acum este un moment prielnic pentru această piaţă, sănătatea a devenit o prioritate colectivă mult mai mare decât era acum cinci ani. Mai multă lume înţelege acum că îngrijirea sănătăţii costă şi este nevoie de asigurare", a declarat Mihai Popescu, directorul general al Aviva. El a preluat conducerea companiei la începutul acestei luni, înlocuidu-l pe Shah Rouf. Anterior, Popescu a fost director de marketing al Alico (fosta AIG Life), a treia companie din piaţa asigurărilor de viaţă.
Piaţa asigurărilor de sănătate este încă slab dezvoltată în România, valoarea acesteia fiind de mai puţin de 10 mil. euro pe an. Liderul acestei pieţe este în prezent compania de asigurări Eureko. În prezent, Aviva vinde asigurări de viaţă cu clauze de sănătate. "Nu doar reţeaua teritorială a clinicilor şi spitalelor private, care nu este sufiecient de extinsă, este problema, ci şi faptul că încă nu există capacitatea de a face local proceduri şi intervenţii complexe. Din acest motiv asigurările de sănătate trebuie să acopere şi tratamentele în străinătate", explică Popescu.
Un concurent serios al asigurărilor private de sănătate sunt abonamentele