DECIZIE MODEL. Judecătorii de la Strasbourg au decis că, atunci când interesul public o impune, statul poate micşora salariile bugetarilor.
Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, ia în calcul promovarea unui recurs în interesul legii, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea aplicării hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), prin care s-a stabilit că reducerile salariale de 25% din sectorul bugetar sunt legale.
Admiterea recursului ar însemna unificarea practicii judiciare, în instanţele româneşti, în cazurile bugetarilor care contestă Legea 118/2010, prin care s-a hotărât diminuarea salarială de 25%.
Decizia procurorului general survine unei hotărâri a CEDO, din decembrie 2011, în care se specifică: "Revine statului, să stabilească, de o manieră discreţionară, ce beneficii trebuie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare", informeaza Evenimentul zilei.
DECIZIE MODEL. Judecătorii de la Strasbourg au decis că, atunci când interesul public o impune, statul poate micşora salariile bugetarilor.
Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, ia în calcul promovarea unui recurs în interesul legii, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea aplicării hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), prin care s-a stabilit că reducerile salariale de 25% din sectorul bugetar sunt legale.
Admiterea recursului ar însemna unificarea practicii judiciare, în instanţele româneşti, în cazurile bugetarilor care contestă Legea 118/2010, prin care s-a hotărât diminuarea salarială de 25%.
Decizia procurorului general survine unei hotărâri a CEDO, din decembrie 2011, în care se specifică: "Revine statului, să stabilească, de o manieră discr