Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tratatul de la Lisabona, trimis spre ratificare

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 9 ianuarie 2008 ·

România ar putea fi printre primele ţări care vor ratifica acest tratat al Uniunii Europene. Preşedintele Băsescu a semnat ieri decretul pentru supunerea spre ratificare de către parlament a Tratatului de la Lisabona, semnat pe 13 decembrie în capitala Portugaliei de reprezentanţii tuturor ţărilor membre ale Uniunii Europene. Tratatul reia practic substanţa şi prevederile fostului tratat constituţional, a cărui procedură de ratificare a îngheţat după ce a fost respins prin referendum de Franţa şi Olanda. Semnarea documentului de la Lisabona, apreciat de liderii UE drept un moment istoric, finalizează procesul de reformă a tratatelor Uniunii, demarat în 2001 şi care urmărea elaborarea unui tratat cuprinzător pentru Europa. O politică externă şi de securitate comunăPrin Tratat, se extind competenţele Parlamentului European, dar creşte şi rolul celor naţionale, se instituie o politică externă şi de securitate comune. Una dintre cele mai importante schimbări este eliminarea principiului consensului în adoptarea deciziilor în favoarea votului cu dublă majoritate. Începând cu 2014 sau cel mai târziu cu 2017, intră în funcţiune votul cu dublă majoritate, care înseamnă că 55% dintre statele membre, dar care reprezintă 60% din populaţia UE, pot lua decizii referitoare la toţi. Tot din 2014, Comisia Europeană va funcţiona cu doar 2/3 reprezentare a statelor, adică doar 2/3 din state vor avea prin rotaţie comisari. UE va avea un preşedinte pentru un mandat de doi ani şi jumătate, ce poate fi prelungit încă o dată. La nivelul UE vor exista competenţe exclusive ale Uniunii în câteva domenii, competenţe partajate şi competenţe ale domeniilor de susţinere în care statele au principala răspundere în anumite politici, dar în care UE are mici reglementări (învăţământul). La fel de important este faptul că în Tratat este inclusă Charta Fundamentală a Drepturilor Omului, însă două

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 3 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 3 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 4 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 3 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 5 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum 9 ore
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

Vremea

București
acum

12°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

sâm.

9°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°