Noul preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Horaţiu Dumbravă, a susţinut, în prima sa declaraţie după alegerea în funcţia de conducere, că "este nevoie de o schimbare de abordare în funcţionarea sistemului judiciar, de eficientizarea şi credibilizarea acestuia". Sursa: CODRIN PRISECARUSursa: AGERPRESSursa: CODRIN PRISECARU
1 /.
Horaţiu Dumbravă, preşedinte al Curţii de Apel din Târgu Mureş, a fost ales astăzi, cu 15 voturi pentru şi trei împotrivă la conducerea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
"Justiţia este coloana vertebrală a oricărei societăţi democratice, sunt convins că justiţia noastră va rămâne un puternic factor de stabilitate şi echilibru pentru o societate românească greu încercată. Tocmai de aceea sistemul judiciar şi întreaga societate au nevoie de un CSM credibil, puternic şi eficient, cu obiective clar definite şi pe termen lung", a mai afirmat Dumbravă.
Noul şef al CSM a precizat că justiţia nu este o structură care să intereseze doar magistraţii, ci şi clasa politică prin Parlament, care trebuie să-şi dorească de asemenea independenţa justiţiei şi să sprijine din punct de vedere normativ modul de organizare şi de funcţionare a acesteia.
De asemenea, el a spus că Justiţia trebui să intereseze puterea executivă în ansamblu care trebui să colaboreze în susţinerea unei finanţări adecvate a sistemului şi a alocării resurselor umane corespunzătoare - judecători, procurori, grefieri - şi să coopereze în sesiunile ce necesită decizii comune.
Singura candidatură depusă
Mandatul preşedintelui CSM durează un an. Horaţiu Dumbravă a fost singurul care şi-a depus candidatura pentru funcţia de preşedinte al CSM.
Şedinţa de constituire a CSM-ului rezultat în urma alegerilor din 2010 a fost convocată astăzi de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu.
Astăzi a fost al