Fostul şef de stat Ion Iliescu s-a întâlnit, ieri, cu foştii colegi de liceu, la Colegiul Naţional "Spiru Haret", la 60 de ani de la absolvire, ocazie cu care a rememorat cum, împreună cu aceştia, a provocat "o revoluţie" în sistemul educaţional, printr-o scrisoare adresată ministrului de atunci.
"Aveam 15 ani când a apărut o dezbatere în România Liberă. Era o pagină a elevului, se vorbea despre ce înseamnă democraţie în şcoală. Noi, într-o recreaţie, am redactat un statut al comitetului de clasă, ne-am dus cu un memoriu către ministrul Educaţiei Naţionale şi a apărut în România Liberă scrisoarea noastră deschisă către ministru", a rememorat Iliescu. El a arătat că ideea de comitet de clasă ales de elevi a reprezentat o "mare revoluţie" la vremea respectivă.
"Era în februarie 1945. Chestiunea asta a stârnit o vâlvă uriaşă. Eram puştani, clasa a cincea, cei mari ne luau peste picior. Dar în septembrie, când a apărut reglementarea de la minister, ca să se aleagă comitetul de clasă, vă daţi seama că a fost o victorie a celor din clasa a patra", a adăugat fostul şef de stat. El a spus că, după apariţia scrisorii în România Liberă, dirigintele clasei le-a "tras o muştruluială" şi i-a făcut "golani".
Iliescu a mai spus că întâlnirea cu foştii colegi de liceu reprezintă "momentul cel mai plăcut al anului", când pot să îşi reamintească perioada în care aveau 17-18 ani. Întrebat dacă în liceu făcea nebunii, Ion Iliescu a răspuns: "Ei, cum dracu să nu?! Păi asta e natura tinereţii!". (MEDIAFAX)
Fostul şef de stat Ion Iliescu s-a întâlnit, ieri, cu foştii colegi de liceu, la Colegiul Naţional "Spiru Haret", la 60 de ani de la absolvire, ocazie cu care a rememorat cum, împreună cu aceştia, a provocat "o revoluţie" în sistemul educaţional, printr-o scrisoare adresată ministrului de atunci.
"Aveam 15 ani când a apărut o dezbatere în România Liberă. Er