„Un prieten obisnuia sa-mi aminteasca, cindva, in Romania: «unii trebuie sa plateasca un pret mai mare pentru biletul de intrare la spectacol. Fii fericit ca poti sa-ti permiti pretul.» L-am platit, sint inca aici, bucuros ca sint aici.
Drumul spre acest eveniment a fost lung si contorsionat. Norocos cum sint, o recenta operatie de angioplastie m-a inzestrat cu suficiente armaturi in arterele inimii ca sa pot nadajdui chiar intr-o revenire, peste vreo 20 ani, pentu o sansa secunda, tot aici...
Am avut deja in lunga mea viata unele celebrari speciale. Aceasta isi are, insa, propria greutate si importanta. Mi-am inceput existenta in Romania, acolo am descoperit prietenia si iubirea si literatura, acolo am vazut prima oara marea. Acolo se afla mormintele familiei. Limba interioritatii mele si a scrisului meu este limba romana. Cella este nascuta la Bucuresti.
Evoc adesea un moment crucial al copilariei si poate ar trebui s-o fac si aici, acum. Era iulie 1945, citeva luni dupa intoarcerea din lagarul din Transnistria. Descopeream mincaruri si carti, haine, jocuri, admirabile matusi. Era o dupa-amiaza solara si linistita, semiobscuritatea camerei se dovedea ospitaliera. Eram singur in univers, ascultind o voce care era si nu era a mea. Partenera mi-era o carte de basme romanesti a unui maestru al limbii, Ion Creanga, daruita cu citeva zile inainte, cind implinisem solemna virsta de 9 ani. Atunci si acolo, cred, a inceput pentru mine minunea cuvintelor, magia literaturii.
Literatura a intrat in viata mea prin limba romana. Cind a trebuit sa-mi parasesc tara, am luat limba cu mine, cum isi cara melcul casa. in casa limbii mele il pastrez pe Ion Luca Caragiale, geniul umorului dulce-amar romanesc, al ironiei si satirei, pe melancolicul Bacovia, pe intensul realist al irealitatii imediate, Blecher, pe faimosii exilati Ionescu si Cioran si