Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iliescu, la 80 de ani: "Sper să-mi păstrez prospeţimea mentală"

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 2 martie 2010 ·

Fostul preşedinte Ion Iliescu îşi sărbătoreşte, astăzi, în avans ziua de naştere. Mâine, când împlineşte 80 de ani, "patriarhul" PSD participă la o dezbatere la Paris. Sursa: Vlad Stănescu Ion Iliescu primeşte cadourile şi urările de ziua lui la biroul din strada Atena. Preşedintele de onoare al PSD a ajuns aici de dimineaţă, în jurul orei 11.00, şi le-a mărturisit jurnaliştilor ce îşi doreşte la venerabila vârstă de 80 de ani.

"Când eram mai tânăr, aveam o singură speranţă, să ating anul 2000, iată că am depăşit speranţele, am ajuns la 2010, deci la 80 de ani . Acum las vremea să curgă cum trebuie. Sper să-mi păstrez prospeţimea mentală, măcar", a spus Ion Iliescu, care mărturiseşte şi ce secret are pentru a se menţine în formă.

Se menţine în formă cu exerciţii fizice

Iliescu spune că foloseşte banda de alergare, pe care o are acasă, între un sfert de oră şi o jumătate de oră zilnic. "Nu există boli, ci bolnavi. Destinul şi-l face fiecare, iar starea sănătăţii depinde de moştenirea genetică şi de regimul de viaţă", a adăugat Iliescu.

Întrebat dacă are vreun regret, fostul preşedinte a răspuns că se adună multe lucruri într-o viaţă, dar totul este "să ştii să treci cu seninătate prin toate, şi bune şi rele".

Carte despre Partidul Socialist Spaniol, cadou de la Ponta

Preşedintele Iliescu a primit unul din primele cadouri chiar de la liderul PSD, Victor Ponta. "Acum două săptămâni, când am hotărât să candidez domnul Iliescu mi-a vorbit despre istoria Partidului Socialist Spaniol. Este o carte cu Felipe Gonzales şi Jose Zapatero, vreau să-i arăt că i-am studiat foarte serios şi sper să avem şi în România acelaşi succes pe care l-a avut Partidul Socialist Spaniol", a spus Ponta.

Mâine, pe 3 martie, când împlineşte 80 de ani, Iliescu se va pregăti pentru a participa la o de

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum o ora
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum o ora
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 3 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 11 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

NATO, UE şi SUA condamnă exercițiile nucleară ale Rusiei. Rușii au explicat de ce le-au efectuat

Wall-Street.ro acum 2 ore
NATO, UE şi SUA au calificat drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate mai devreme de Moscova, care şi-a motivat această decizie în urma declaraţiilor unor oficiali occidentali şi implicării crescâ

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum o ora
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 4 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 3 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

19°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

18°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

18°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°