Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Contractul lui Trică a fost înregistrat la LPF

Publicat in Adevarul, vineri 28 august 2009 ·

Contractul mijlocaşului de 33 de ani a fost înregistrat astăzi la LPF pentru ca jucătorul să-şi poată ispăşi mâine etapa de suspendare. Vezi GALERIE FOTO de la ultimul antrenament al Craiovei Află cum a decurs operaţia lui Dănănae

Eugen Trică va urmări astfel meciul cu Gloria Bistriţa din tribune, dar va fi apt pentru confruntarea de la Iaşi, din runda viitoare.

Ultima achiziţie a Universităţii Craiova pare de o viaţă la gruparea din Bănie. Deşi s-a întors acasă după zece ani, Trică este neschimbat. La antrenament pare unul dintre liderii echipei, iar „Jose“, aşa cum era poreclit jucătorul când şi-a început cariera la Ştiinţa, şi-a luat rolul în serios.

Aseară, Eugen Trică a fost printre cei mai destinşi alb-albaştri la şedinţa de pregătire. Şi-a testat calităţile tehnice cu Dina şi a câştigat pariul făcut cu atacantul, iar la 5 contra 2 şi la exersarea şuturilor la poartă s-a dovedit în mare formă, făcându-i pe tehnicienii echipei să regrete că nu-l pot folosi mâine, în partida cu Gloria Bistriţa.     

Tocmai de aceea, clubul a şi înregistrat astăzi, la LPF, contractul mijlocaşului de 33 de ani. „ Ne-a grăbit să-i înregistrăm contractul la LPF pentru a putea să-şi ispăşească şi ultima etapă de suspendare şi să-l putem folosi din etapa a şasea. Durata contractului lui Trică este de un an, dar, la fel cum a spus şi el, este hotărât să rămână la Craiova până când va lua un trofeu “, a declarat avocatul clubului, Dan Idita.

Valerică Găman, singurul absent

De la antrenamentul de aseară a lipsit doar fundaşul Valerică Găman, care a suferit o contractură în meciul de la Braşov. Acesta va rata confruntarea cu Bistriţa, dar va fi apt pentru partida de la Iaşi. Găman a şi fost convocat, de altfel, de Emil Săndoi pentru amicalul de pe 8 septembrie, de la Craiova, cu Moldova, alături de Silviu Lung,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 3 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 8 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 3 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 5 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 9 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 9 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 11 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Vremea

București
acum

15°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

13°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°