Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO/VIDEO Peripețiile Filarmonicii Transilvania. De la concerte pe 200 de lei, la turneul cu Deep Purple

Publicat in CityNews Alba, joi 23 mai 2013 ·

Nopți dormite în autocare, zile întregi petrecute în cămine printre gândaci și o experiență de două luni și jumătate alături de una dintre cele mai faimoase trupe ale anilor ’90, Deep Purple. Acestea sunt doar câteva dintre peripețiile Filarmonicii „Transilvania” din Cluj-Napoca de-a lungul timpului. Instituția se mai poate mândri cu faptul că în perioada pre-decembristă era cea cea mai apreciată orchestră a țării, fiind invitată la concerte în Turcia, Iran, Rusia, Austria, Elveția sau Olanda, perla coroanei fiind pusă de turneul din anul 2000, cu rockerii britanici.

Filarmonica clujeană a fost fondată în 1955, prin eforturile Maestrului dirijor Antonin Ciolan, care a devenit ulterior și director al instituției. În prezent, Filarmonica are numără aproxiamtiv 100 de membri care compun orchestra simfonică și corul.

Filarmonica descoperă lumea rock-ului simfonic

Dacă în perioada comunistă Filarmonica avea un deosebit succes internațional, după dezmembrarea blocului comunist a urmat o perioadă în care orchestra clujeană a trăit doar din amintirile marilor concerte din Orient și din vestul Europei. Turneele prin țară, uneori aproape „secrete”, au adus Filarmonica aproape de limita penibilului, la festivalurile din țară membrii primind onorarii de câte 200 de lei. O rază de soare avea să intre în întunecata încăpere a Filarmonicii prin intermediul unor impresari care în anul 2000 au propus orchestrei să participe la un turneu european al trupei de rock simfonic Deep Purple.

Violonistă la acea vreme, ca și în prezent, Mirela Capătă își amintește cu plăcere de colaborarea cu artiștii britanici, care, în mod straniu, au fost refuzați de conducerea Filarmonicii din București, care s-a simțit ofensată să colaboreze cu o trupă de rock.

Lipsa de cultură muzicală și a cunoștințelor de management care au însoțit istoria instituției erau cât pe ce să fie o p

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum 25 minute
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 48 minute
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 4 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum o ora
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 4 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 2 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 3 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 3 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

25°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°