"Parlamentul European." "Alegeri europarlamentare." "Romania." Cat timp ne-a trebuit sa putem alatura efectiv aceste cuvinte si aceasta alaturare sa aiba si un sens actual, nu doar un vis, un deziderat fantasmagoric, aproape.
Pentru mine, aceste alegeri au greutatea si semnificatia alegerilor din 1990, primele alegeri libere dupa haul comunist. Si atunci, cu cateva luni inainte, doar, "alegeri libere" si "Romania" nu incapeau in aceeasi propozitie. Si atunci, daca le plasam totusi impreuna, o faceam cand ne gandeam la un viitor al copiilor sau chiar al nepotilor nostri. Si au venit vremurile sa alegem. Si de-atunci incoace, alegem facand un gest firesc, usor banal, usor sacaitor, de prea putine ori realmente convinsi de importanta gestului, de jertfele de sange din tusul fiecarei stampile, de sacrificiile incapute in fiecare buletin de vot.
Si votul acela din 1990, impreuna cu alte si alte sacrificii, mai putin sageroase - de data asta, slava Domnului - ne-au adus intr-o situatie nu numai noua, dar de neimaginat. De votat liber mai votasera si parintii sau bunicii nostri. Votul din mai 1990 a fost o reinnodare a unei traditii. Votul din 25 noiembrie e unul de-o noutate profunda. Nu este vorba de un vot despre partidele din Romania, nu este doar un vot pentru numele sau biografiile candidatilor partidelor pentru alegerile europene. Aceste alegeri reprezinta puterea romanilor de a se implica, prin cei pe care ii vor trimite in Parlamentul European, in chestiuni care ii privesc nu numai pe romani, dar si pe alti cetateni europeni. Oamenii acestia pe care ii vom trimite in Parlamentul European vor avea puterea sa decida si sa voteze nu numai asupra destinului Romaniei, ci asupra modului in care functioneaza economia sau protectia sociala in Franta, Germania, Ungaria sau Polonia!
Aceste alegeri reprezinta prima manifestare reala de putere a poporului
