Strategia naţională (inclusiv cea energetică) este un “contract” asumat de două entităţi: societatea civilă (cetăţenii), în calitate de BENEFICIAR şi politicienii (inclusiv instituţile pe care acestea le coordonează, conduc sau supraveghează), în calitate de EXECUTANT. Dezbaterea organizată marţi, 5 martie 2013 sub egida Academiei Române privind validarea Pactului Pentru Energie a scos în evidenţă 10 principii care trebuie să stea la baza elaborării unei strategii energetice. Aceste principii ar trebui transpuse într-o Strategie energetică şi asumate de părţi asemenea unui contract. Elementele determinante ale unui contract sunt: obiectivele, preţul, timpul, rezultatele, sancţiunile, penalizările, modul de urmărire şi rezultatele, şi cel mai important semnarea acestuia (asumarea). Obiectivele energetice – pentru a stabili nişte obiective corecte, echitabile şi realizabile părţile trebuie să cunoască sistemele, procesele, mecanismele, legislaţia, istoria evenimentelor, greşelile făcute, să beneficieze de studii de impact, analize cost beneficiu şi de risc etc., ori constatăm că în ultimii 13 ani nu s-au mai realizat studii şi analize complete, şi astfel putem afirma că nici una din părţi nu cunoaşte cauzele problemelor existente, ceea ce face ca primul element al contractului – obiectivele – să fie greu de stabilit şi cu atât mai puţin de asumat în special de EXECUTANT. Pretul energiei – în domeniul energetic impactul preţurilor sunt mari, comparativ cu orice altă ramură industrială şi atunci orice modificare a acestuia aduce o reacţie impulsiv-subiectivă din partea cetăţenilor; politicienii care “trăiesc” din ratingul opiniei publice nu pot să şi-l asume fără repercursiuni (orice cost suplimentar din buzunarul cetăţeanului se va transforma într-un vot negativ), astfel încât este dificil pent