Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vest flash

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 7 septembrie 2006 ·

Intoxicati la nunta

LUGOJ. 14 persoane din localitatea timiseana Pietroasa Mare au ajuns, marti seara, la spitalul din Lugoj, cu toxiinfectie alimentara. Prima Salvare a fost chemata in jurul orei 22.00, cand patru oameni care aveau dureri de stomac si stari de voma au fost transportati de urgenta la spital, dupa ce li s-au acordat primele ingrijiri medicale.

Apoi, ambulanta a mai mers de doua ori in aceeasi localitate, de unde a adus la spital alte zece persoane, cu simptome similare. Cele 14 persoane, sapte copii si sapte adulti, au participat, sambata, la o nunta. Oamenii cred ca este posibil sa se fi imbolnavit din cauza prajiturilor. (Georgeta Petrovici)

Bani pentru sinistrati

TIMIS. Peste o suta de familii care au avut locuintele afectate de inundatiile de anul trecut vor putea beneficia de ajutoare din partea Prefecturii. Reprezentantii institutiei au decis ca cele 12 miliarde care mai exista in cont sa fie impartite familiilor nevoiase care au probleme cu casele.

Din cele 347 de locuinte, 231 au fost scoase pentru ca si-au facut deja reparatii, cu materiale primite anul trecut sau inspectorii de specialitate au spus ca nu este nevoie de o interventie majora. Familiile vor putea primi maximum 200 de milioane, in functie de diferite categorii, dar vor fi obligate sa termine lucrarile pana in aprilie 2007. (Georgeta Petrovici)

Intalnire intre specialistii telecomunicatiilor

TIMIS. Pana sambata, Timisoara este gazda Conferintei Internationale NETTIES 2006 care se afla la cea de-a XII-a editie. Evenimentul reuneste peste 110 specialisti din cercetarea in domeniul tehnologiei informatiei si comunicatiilor din Uniunea Europeana, S.U.A., Australia si Noua Zeelanda, care vor prezenta ultimele rezultate ale cercetarilor dezvoltate in aceste tari.

Principalele teme ale conferintei sunt tehnologiile avansate

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum o ora
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Ion Iliescu, urmărit penal pentru infracţiuni contra umanităţii în Dosarul Mineriadei / Procurorii i-au adus la cunoştinţă calitatea din dosar

News.ro acum 24 minute
Fostul preşedinte Ion Iliescu este urmărit penal în Dosarul Mineriadei, iar procurorii i-au adus, vineri, la cunoştinţă calitatea din dosar. Informarea s-a făcut la domiciliul fostului şef de stat, în prezenţa avocatului, având în vedere vârsta înai

Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, prelungite din cauza condiţiilor meteo

Mediafax acum 26 minute
Lucrările presupun decopertarea suprafeţelor placate şi refacerea acestora prin tencuirea pereţilor, zugrăveli cu vinarom şi placare cu travertin. Pe toată perioada lucrărilor, zona va fi asigurată corespunzător prin delimitare cu bandă de semnaliza

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 3 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Ucraina retrage de pe front tancurile Abrams furnizate de SUA din cauza ameninţării dronelor ruseşti. Strategia de luptă trebuie reconsiderată

News.ro acum o ora
Ucraina a lăsat deocamdată deoparte tancurile de luptă Abrams M1A1 furnizate de SUA în lupta sa împotriva Rusiei, în parte pentru că războiul rusesc cu drone face prea dificilă operarea lor fără a fi detectate sau atacate, au declarat doi oficiali m

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 3 ore
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Vicepreşedintele Turciei, Cevdet Yilmaz, primit de premierul Marcel Ciolacu la Palatul Victoria

G4Media acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu l-a primit, vineri, la Palatul Victoria, într-o ceremonie oficială, pe vicepreşedintele Republicii Turcia, Cevdet Yilmaz, transmite Agerpres. Cevdet Yilmaz, care efectuează o vizită oficială în România, a fost primit cu onor

Ministrul agriculturii din Ucraina a fost arestat

Mediafax acum 2 ore
Solskyi va fi ţinut în arest până la 24 iunie, dacă nu plăteşte cauţiunea, stabilită la 75,7 milioane de Hr (1,9 milioane de dolari), potrivit Suspilne. Solskyi este suspectat de însuşirea ilegală a unor terenuri deţinute de statul ucrainean în valo

Cutremur în România, vineri dimineața. Județul în care a avut loc seismul de 3,5 grade

Ziare.com acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Vremea

București
acum

14°
vin.

9°/15°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

12°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

15°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

4°/14°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

13°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°