Avem o noua floare la butoniera cu care sa ne mandrim, desi n-am pus o picatura de apa la radacina ei ca sa creasca. Sorana Carstea, sfertfinalista la Roland Garros.

A aterizat direct de pe zgura pariziana pe prima pagina a ziarelor si in jurnalele de stiri, nu numai in rubrica sport, a televiziunilor din Romania. O fata de 19 ani despre care presa a rostit pana acum poate vreo zece cuvinte in total.

E foarte bine ca Sorana Carstea isi primeste bucata de glorie meritata, chiar daca traseul ei la Paris s-a incheiat pana la urma. E normal ca mediatizarea sa fie proportionala cu valoarea performantei, dar este dezgustator cum despre succesul ei si al oricarui roman care ajunge departe pe cont propriu se vorbeste doar pentru a fi vampirizat de popularitate.

De ce presa vorbeste despre tenisul romanesc doar cand exista un succes de exploatat in termeni de rating/tiraj? De ce nu se ocupa macar o televiziune de specialitate de problemele mari pe care le are acest sport in Romania? Pentru ca in fiecare zi e de analizat pana in cele mai mici detalii cel putin o ragaiala a unui pitecantrop din fotbal.

Deocamdata, pe Sorana a descoperit-o doar presa, cat de curand se vor repezi asupra ei ca vulturii si politicenii. E romanca noastra, doar!

Partasi doar la succes

Nu, nu e romanca noastra, iar succesul ei nu este unul romanesc, ea nu e un produs al scolii romanesti de tenis care nu mai exista. E romanca, produsul, succesul parintilor ei, singurii care au sustinut performanta acestui copil de la 4 ani cand i-au angajat primul antrenor, continuand cu fiecare piesa de echipament cumparata, cu terenul construit acasa, cu sponsorizarea turneelor si asa mai departe.

Tenisul este un sport foarte costisitor. Putini si-l permit. Pe luna, nota de plata se ridica la mii de euro: echipament, rachete, teren, an