O frescă usturătoare a vremurilor din urmă cu două secole, pe când Ţara Românească era jecmănită de domnitorii fanarioţi.

De atunci au trecut peste noi regimuri de tot felul, dar proastele obiceiuri fanariote n-au dispărut. Dimpotrivă, ele s-au desăvârşit. Cei 45 de ani de comunism le-au osificat, iar cei 21 de ani de postcomunism le-au diversificat. Rezultatul îl vedeţi la tot pasul: corupţie generalizată şi funcţii publice cumpărate cu banul jos. Ban care, la fel ca-n vremurile lui Vodă Caragea, sunt scoşi apoi cu profit din şpaga colectată la toate nivelurile.

Să urmărim dialogul dintre Dinu Păturică, lacomul ciocoi de la curtea postelnicului fanariot Andronache Tuzluc, şi alunecosul Ciolănescu, candidat la funcţia de ispravnic.

„Un moment după aceea intră o a doua persoană, care, după ce făcu ciocoiului un compliment demn de un seraschier, îi zise de-a dreptul: - Cucoane Dinule, am auzit că s-a mazilit ispravnicul de Teleorman şi vin să cer ajutorul domniei tale ca să iau acest mansup.

- Aşa este, bei-mu, dar de, să mai vedem. Vremurile sunt grele, isprăvniciile nu se dau la fiecine, răspunse Păturică cu voce îngânată. Noul venit, înţelegând pricina care făcea pe ciocoi să răspundă prin cuvinte evazive, reluă vorba:

- Da, da, nene Dinule, te rog să-mi faci această trebuşoară, căci sunt om şi eu; mână pe mână spală şi amândouă obrazul. Înţelegi domnia ta.

- Vezi, aşa-mi vine la socoteală!

- Dar de vreme ce ne-am înţeles, să vorbim ca nişte prieteni adevăraţi. Ia spune-mi, ce o să-mi ceri pentru acest mansup?

- Cât despre mine, bei-mu, nu ţi-aş cere nimic; dar ce facem postelnicului? El nu este în stare să facă cel mai mic lucru fără interes, şi încă interes, nu glumă!

La aceste din urmă fraze, trăsăturile feţei candidatului de isprăvnicie luară un aspect posac. Se scărpină puţin în cap cu un aer meditativ