Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Locuri de joacă noi şi reabilitate în tot oraşul

Publicat in Adevarul, duminică 18 septembrie 2011 ·

Cinci locuri de joacă vor fi din această toamnă complet restilizate şi modernizate, iar alte două vor fi amenajate în locaţii noi. Investiţia va fi finalizată de către primărie până la iarnă, iar fondurile alocate sunt de la bugetul local al Sibiului.

CITIŢI ŞI:

Strada J.S. Bach intră în reparaţii pentru aproape două luni

Încep lucrările la un nou sens giratoriu în Zona Industrială Vest

Nemulţumirile mămicilor, tăticilor sau bunicilor, legat de numărul mic de locuri de joacă din municipiul reşedinţă de judeţ sau de faptul că cele existente nu sunt bine întreţinute şi au doar câtea facilităţi pentru copii, vor fi probabil reprimate pentru moment, de o iniţiativă a administraţiei locale.

Primăria Sibiu va semna chiar în aceste zile un contract ce vizează derularea unei investiţii de aproape jumătate de milion de lei, pentru dotarea locurilor de joacă din cartiere, cu echipamente pentru distracţia copiilor din oraş. „Pentru anul acesta municipalitatea a prevazut în lista de investiţii suma de 400.000 de lei şi a demarat deja procedura de licitatie pentru achiziţia de jocuri pentru spaţiile destinate celor mai mici dintre sibieni, acestea urmand să fie utilizate de copii cu vârsta peste 3 ani”, a explicat Mirela Gligore, Şef Serviciu Relaţii cu Presa în cadrul Primăriei Sibiu.

Este vorba de mobilier ce urmează să fie amplasat în şapte locuri de joacă din Sibiu, respectiv în cartierul Ştrand, pe strada Bihorului, pe strada Onceşti, pe strada Vasile Milea în zona PECO, pe strada Mirăslău, pe strada Valea Aurie, pe strada Plugarilor şi nu în ultimul rând pe Bulevardul Mihai Viteazu. În banii alocaţi urmează să intre şi serviciile de montare şi transport a mobilierului. Primăria va amplasa în aceste locuri de joacă şapte bucăţi de complexe de joacă de tip 1 şi 2 ce conţin tobogane, sisteme de căţărare cu plasă, leagăn

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum o ora
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum o ora
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum o ora
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 3 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum o ora
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Ilfov: Doi bărbaţi, reţinuţi după ce ar fi bătut şi sechestrat un tânăr, furându-i apoi cheile de la maşină şi două telefoane

News.ro acum 2 ore
Doi bărbaţi au fost reţinuţi de poliţiştii din Ilfov după ce, în urmă cu o lună, ar fi bătut şi ar fi sechestrat un tânăr într-o locuinţă din Chiajna, luându-i apoi cheile de la maşină şi două telefoane.

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum o ora
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 3 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Matteo Salvini spune că Emmanuel Macron ar trebui „să se trateze”, după ce președintele francez a vorbit din nou despre trimiterea de trupe în Ucraina

Libertatea acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos" care ar trebui „să se trateze", a declarat, miercuri, vicepremierul italian Matteo Salvini, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitatea trimiterii unor trupe

Vremea

București
acum

15°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/17°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°