Spre deosebire de ţările “primăverii arabe”, în Turcia oamenii nu s-au revoltat din cauza sărăciei, şomajului, crizei etc. Deşi o veche zicală spune că “cel care mănâncă nu se revoltă”, iată că turcii, se pare, că o infirmă.
Toată lumea stă cu ochii pe Turcia. De vreo săptămână şi ceva, întâi la Istanbul şi apoi şi la Ankara şi în alte oraşe, au loc demonstraţii tot mai ample care cer, între altele, demisia celui mai puternic turc din ultimii 10 ani, premierul Recep Tayyip Erdogan.
Scânteia care a declanşat incendiul a fost mică de tot: un parc din Istanbul, pe care guvernul turc voia să-l desfiinţeze pentru a construi un Mall şi o moschee; adică, după expresia celor din guvern, este vorba despre o modernizare, cale pe care Turcia ar urma-o de vreo 10 ani, odată cu venirea la putere a Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AK), a lui Erdogan. Întâi, un grup de tineri supăraţi s-au pus în calea celor ce voiau să taie copacii – platani - vreo 20-30 la număr - apoi în calea buldozerelor care urmau să niveleze parcul pentru construcţiile anunţate. Iar acum, zeci de mii de manifestanţi - majoritatea tineri - se pun în calea Guvernului şi, mai ales, a Premierului cerându-i, insistent, demisia.
Scenariul este cel cunoscut. Întâi au fost manifestanţi puţini, poliţia a reacţionat brutal, revoltaţii s-au înmulţit, poliţia a înmulţit şi ea maşinile şi grenadele cu gaze lacrimogene, Premierul - aflat prin Africa - i-a numit pe manifestanţi “anarhişti şi vandali”. Prin urmare, aceştia s-au înmulţit şi mai mult, iar Turcia a devenit vedetă pentru media internaţionale, dar şi temă pentru marile Cancelarii ş.a.m.d.
Deocamdată, cel puţin la ora la care scriu aceste rânduri, nu se întrevede o soluţie a conflictului. Detalii despre evenimentele din Turcia se găsesc pe toate canalele de ştiri. Să lăsăm, aşadar, detaliile pe seama mediilor de informaţii şi să încer