Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii plătesc anual rate la creditele contractate de la bănci de 6 mld. euro

Publicat in Ziarul Financiar, marți 29 octombrie 2013 ·

Peste trei milioane de români s-au îndatorat pentru consum, în timp ce mai puţin de 300.000 de persoane au luat credite pentru achiziţia de locuinţe.

Clienţii persoane fizice cu credite în derulare plătesc anual rate la bănci de circa 6 miliarde de euro (27 mld. lei), adică 23% din veniturile brute, potrivit calculelor efectuate de ZF pe baza datelor privind gradul de îndatorare al populaţiei din ultimul raport asupra stabilităţii financiare publicat de BNR.

Un număr de 4,3 milioane de români au contracte de credit în derulare. Cum salariul mediu brut lunar este de 2.200 de lei, rezultă că veniturile anuale ale datornicilor se ridică la 115 miliarde de lei (echivalentul a 26 mld. euro). Fiecare debitor cheltuie anual 1.400 de euro cu ratele la credite. Clienţii români depun un efort vizibil mai mare pentru plata ratelor la credite comparativ cu ceilalţi europeni. De exemplu, un european plăteşte în medie la bancă o rată care echivalează cu 14% din venitul brut.

„Un determinant important al acestei situaţii l-a reprezentat diferenţialul între rata dobânzii în moneda naţională comparativ cu moneda europeană, diferenţial care a înregistrat o reducere semnificativă în ultima perioadă“, explică specialiştii BNR în raportul asupra stabilităţii financiare. Continuarea pe ZFCorporate

Peste trei milioane de români s-au îndatorat pentru consum, în timp ce mai puţin de 300.000 de persoane au luat credite pentru achiziţia de locuinţe.

Clienţii persoane fizice cu credite în derulare plătesc anual rate la bănci de circa 6 miliarde de euro (27 mld. lei), adică 23% din veniturile brute, potrivit calculelor efectuate de ZF pe baza datelor privind gradul de îndatorare al populaţiei din ultimul raport asupra stabilităţii financiare publicat de BNR.

Un număr de 4,3 milioane de români au contracte de credit în derulare. Cum salariul mediu b

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti

News.ro acum 2 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Potrivit Pagina de Timiş, care citează surse din rândul medicilor, starea agravată a sportivului a

Handbal (f): Gloria Bistrița va juca finala EHF European League, după ce a învins Dunărea Brăila

HotNews acum 2 ore
​Gloria Bistrița a învins sâmbătă Dunărea Brăila, scor 37-26 (20-14) și s-a calificat în finala EHF European League la handbal feminin, unde va întâlni câștigătoarea dintre Storhamar și Neptunes Nantes. Minge de handbalFoto: Anke Waelischmiller/Sven

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 58 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 5 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 3 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 8 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Rusia anunţă că a cucerit cinci sate în regiunea ucraineană Harkov şi unul în Doneţk

News.ro acum o ora
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că forţele sale au cucerit cinci sate de frontieră în regiunea ucraineană Harkov, unde Moscova a lansat vineri o ofensivă, exploatând avantajul său tot mai mare pe câmpul de luptă din estul Ucrainei, rela

Burduja, despre o dezbatere pe tema termoficării între Firea şi Nicuşor Dan: Râde ciob de oală spartă

Adevarul acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, i-a criticat, sâmbătă, pe primarul general, Nicuşor Dan, şi pe senatoarea PSD, Gabriela Firea, pentru întârzierile proiectelor de reabilitare a reţelei de termoficare. „Râde ciob de oală spart

Lupte grele în regiunea ucraineană Harkov, după ce ruşii au intensificat atacurile

Mediafax acum 3 ore
Ruşii şi-au intensificat atacurile în regiunea Harkov, au declarat, sâmbătă, autorităţile ucrainene. Armata ucraineană a arătat că au fost trimise întăriri în regiune pentru a ajuta la stabilizarea poziţiilor de apărare.

Prostest „Corupția Ucide” în fața Palatului Cotroceni. „Klaus Milion Iohannis, raport de mandat, m-am plimbat, v-am trădat, furtul l-am legalizat” VIDEO

Ziare.com acum o ora
Mai mulţi activişti din cadrul platformei Corupţia Ucide protestează sâmbătă după amiază, 11 mai, în faţa Palatului Cotroceni. Ei au transmis mesaje critice la adresa preşedintelui Klaus Iohannis. Mai multe persoane participă, sâmbătă după amiază, l

Vremea

București
acum

19°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

19°
sâm.

11°/19°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

6°/14°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°