Aşa... Deci, pâine şi circ. Staţi că vă spun eu de ce vrea Guvernul USL să dea pâine mai ieftină la rumân: una, ca să mănâncă şi gura lui pita cu sacul şi, deci, să damblagească mai repede, să-l prindă alegerile cu capul plin de cocă; şi a doua, ca să nu ne prindem c-au luat unii menajeria Circului de Stat şi un sfert din parcul Circului, prin retrocedări, cu adevărat, în natură.
Despre asta cu circul, în episodul următor. Acuma, cu pâinea. Aş vrea să-l cunosc şi eu boulanger-ul acela care, de frica lui Dumnezeu, o să scadă preţul cu doi firfirici, după reducerea drastică a TVA-ului, la pâinea de 80 de bani. Ca să nu mai vorbim că, până în octombrie, apare gărgăriţa la grâul nou, scade preţul la autohton, încărcăm barjele şi barcazurile, plimbăm bobul prin apele teritoriale până creşte preţul ca maiaua, descărcăm la toamnă şi ne doare la bască de reducerea TVA, că pâinea o să salte un leu la raft.
Păi, dacă voia domnul Constantin să ne arate muşchiul, cu tot dinadinsul, atunci ar fi trebuit să se lupte din toate poziţiile ca să reia la dezbătut legea din 2010, aceea cu TVA de 5% la alimentele de bază, propusă de USL, votată de Parlament şi respinsă de Băsescu, pe motiv că n-a vrut FMI.
Acuma, uite că nu vrea nici ministrul Georgescu, ţine-L-ar Dumnezeu în toate minţile. Că el, sărmanul, înţelege prea bine ce înseamnă să-ţi întindă Fondul creierii pe pâine pentru fiecare bănuţ lipsă din TVA, după ce el ţi-a dat caşcaval, ca să ai de unde plăti salarii şi pensii - că dacă nu produci, asta e -, iar tu trebuie să-i dai caşcavalul înapoi; fapt pe care nu l-au înţeles trompeţii opoziţiei, decât acum, când au venit la putere.
Cu alte cuvinte, ce e caş, ca valul trece.
În consecinţă, teatrul experimental cu reducerea TVA la 9%, la pâine, se desfăşoară în două acte şi trei aspecte: o promisiune înainte de elegerile locale, o abureală înainte de p