Romancierul britanic Julian Barnes a primit in fine ceea ce merita de mult timp: cel mai prestigios premiu literar britanic. Ca si dl C. Rogozanu (care scrie despre acest premiu pe “Vox Publica”), sunt si eu un fan al lui Julian Barnes. Inca din momentul cand am citit, cu ani in urma, “Flaubert’s Parrot”. Am citit apoi in “New York Review of Books”, in februarie 2000, eseul-recenzie aparut de fapt ca replica la o controversata biografie a lui Koestler scrisa de David Cesarani, am aflat cat de influentat a si cat de apropiat a fost Barnes de autorul lui “Darkness at Noon”. Il numea pe Cesarani un “tomb-robber”. Istoria conteaza pentru Barnes, cum a contat pentru Koestler si Orwell.

Se uita adeseori ca Barnes a publicat, in 1992, un fascinant mini-roman despre problema culpabilitatii liderilor comunisti, despre dilemele justitiei morale, ca ale celei penale, intr-o tara imaginara, o combinatie de Bulgaria si Romania. Am folosit aceasta carte, intitulata “The Porcupine” ca lectura obligatorie (required reading) de-a lungul anilor la cursurile mele despre comunism si post-comunism. Ca si Christopher Hitchens, cu care a fost prieten (poate ca mai si sunt, e greu sa urmaresti the ups and downs din lumea intelectuala,britanica, americana, romaneasca etc), ca si Martin Amis, autorul nu doar al unor excelente romane , dar sial volumului “Koba the Dreead. Laughter and the Twenty Millions”, Barnes a studiat atent istoria insangerata a veacului trecut, veacul lagarelor de exterminare, al proceselor-spectacol, al camerelor de gazare, al Gulagului si al Auschwitzului.

Voi citi cat mai curand noul roman al lui Julian Barnes. Sa spun aici ca ar merita tradus in romaneste (nu stiu sa se fi intamplat acest lucru) si cel despre post-comunism si despre destinul unui dictator doborat de un val al schimarii in care conspiratia s-a intersectat cu protestul de masa, cu justif