Azi a murit Ovidiu Muşetescu. S-a stins discret, la fel cum a şi trăit. Nu şi-a dorit deloc lumina reflectoarelor şi, până la un moment dat, nici n-a avut parte de ea.
Mi-e greu să scriu la trecut despre el. Am lucrat trei ani împreună, dar n-am avut o relaţie de prietenie. Pot spune doar că era un tip de treabă şi avea cuvânt. În, poate, cel mai greu moment al vieţii mele, mi-a întins (benevol sau împins de la spate, n-are importanţă) o imensă mînă de ajutor. Deşi el era cel care avea ceva de oferit, iar eu eram disperat că fusesem lăsat pe stradă, condiţiile au venit de la mine: fără semnături, fără participare-n comisii de privatizare, fără să intru-n PSD. Fără să anunţe, a mai pus ceva de la el: "Victor a venit cu mine şi, dacă vrea, stă până plec eu". Am demisionat la o lună după ce a fost eliberat din funcţie.
A fost şef peste un minister unde s-a împărţit ţara, dar puterea lui a fost extrem de limitată. Cine a dat cu nasul măcar 5 minute de guvernarea Năstase ştie câtă forţă de decizie asupra privatizărilor strategice a avut, în realitate, acest om. Nu am de gând să-l declar postmortem un erou al reformei şi economiei de piaţă. Nu i-am spus aşa ceva nici când era-n funcţie şi puteam să-ncerc să trag ceva profit din asta, acum chiar că n-aş mai avea nimic de câştigat. Dar, pe de altă parte, legendele ţesute-n jurul lui au fost mai mult decât disproporţionate. Dovada cea mai elocventă e că s-a stins departe de orice standard al bogăţiri afişate şi uitat de majoritatea ticăloşilor pe care (împins de interese partinice ori benevol) i-a făcut oameni. Iar un alt ticălos, cel mai mare dintre toţi, deşi fusese informat că mai are de trăit doar câteva săptămâni, a dat verde urmării sale penale. Fiindcă trebuia ca, odată cu mortul, să fie îngropat şi dosarul privatizării Alro.
Ultima lui apariţie live la tv a avut loc în campania electorală pentru al