Fabrica "de odihnă veşnică"
În trecut, viaţa oamenilor din Vălenii de Munte, un orăşel de aproape paisprezece mii de locuitori, depindea, într-o oarecare măsură, de o fabrică de armament. La uzina "Mecanica" aveau un loc de muncă asigurat peste două mii de "vălenari" care în timpul liber îşi vedeau de treburile lor gospodăreşti, cum ar fi fabricarea ţuicii. Şi, conform planului de industrializare, fuseseră aduşi aici specialişti din alte părţi. Desigur, ingineri. Rămăşiţele fostei uzine se mai văd şi astăzi în perimetrul noului parc industrial. Cîteva fragmente de gard din sîrmă ghimpată, buncăre dezafectate, chiar şi un tanc printre buruieni. Un soi de bodyguard, cu o staţie de emisie-recepţie la brîu, păzeşte un "obiectiv" al nimănui. Peste o jumătate de oră va fi ameninţat cu concedierea de către superiorii săi, pentru că ne-a lăsat să admirăm priveliştea. Relicvele. "După Revoluţie, nici NATO, nici o altă structură militară occidentală nu a fost interesată de ce se făcea aici." - ne spune Sorin Constantin, un inginer de-al locului. La începutul anilor â90, din cele 2000 de angajaţi mai rămăseseră 300, în şomaj tehnic. Apoi, s-a "inventat" parcul industrial. Un experiment. De altfel, primul de acest gen din România. Mai exact, cele 23 de hectare care aparţineau uzinei au fost împărţite unor firme şi firmuliţe cu capital român, străin sau mixt. O afacere locală. Povestea de succes a oraşului Vălenii de Munte, în tranziţie, spune aşa: "prin înfiinţarea parcului industrial, rata şomajului s-a redus, în mai puţin de un an, de la 38% la 5%". Ne uităm în jur, aşteptîndu-ne să-i vedem pe cei 33% dintre foştii şomeri mişunînd. Locul pare pustiu. Totuşi, în parcul industrial se produce acum aproape orice: brichete din rumeguş, tricouri pentru Disneyland, mobilier din lemn curbat, inclusiv sicrie pentru export. Sicrie? Inginerul rîde. "Da, sicrie. La normele eur