Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum se naşte în Germania "următoarea generaţie a extremiştilor de dreapta". Copiii neonaziştilor, puşi să-i coloreze mustaţa lui Hitler

Publicat in Gandul, marți 26 iulie 2011 ·

Copiii neonaziştilor ar putea fi îndepărtaţi de familiile lor şi daţi în grija statului, autorităţilor fiindu-le frică să nu fie spălaţi pe creier de părinţii lor, scrie Daily Mail.

Autorităţile germane devin din ce în ce mai îngrijorate din cauza numărului tot mai mare de şcoli de vară care îi învaţă pe cei mici să-l idolatrizeze pe Adolf Hitler.

O razie recentă într-una dintre aceste şcoli a relevat că profesorii obligă copiii să rezolve puzzle-uri cu harta Germaniei de dinaintea celui de-Al Doilea Război Mondial sau îi încurajează să coloreze mustaţa lui Hitler. De asemenea, în astfel de şcoli s-au descoperit broderii cu svastica sau torturi cu simboluri naziste în loc de lumânări.

În urma acestor descoperiri, guvernul german încearcă să găsească o soluţie pentru a contracara propaganda. "Dacă influenţa ideologică ajunge atât de puternică încât să influenţeze dezvoltarea copiilor, statul şi instituţiile sale trebuie să ia măsuri. Dacă nu, am putea avea probleme mari în viitor", spune asistentul social Gunther Hoffmann.

Copiii din şcolile de vară, împărţiţi în funcţie de "viziunea asupra lumii"

Copiii trimişi în aceste şcoli de vară de părinţii lor neonazişti sunt învăţaţi că democraţia este pentru cei slabi şi că Germania poate fi salvată doar sub conducerea unui nou Fuhrer.

În respectivele tabere, copiii fac tot felul de lucruri specifice vârstei lor - adică învaţă să înoate, să călărească sau participă la drumeţii -, dar fac şi o incursiune în trecut, pentru a sărbători nazismul.

Revista germană Der Spiegel a aflat chiar că, într-una dintre aceste tabere, copiii au fost împărţiţi pe echipe în funcţie de "viziunea lor asupra lumii", una dintre expresiile preferate ale naziştilor.

Copiii neonaziştilor, crescuţi printre steaguri, cărţi şi înregistrări cu Hitler

Amplificarea manifestărilor neonaziste este

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum 19 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum o ora
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Unirea Slobozia este matematic campioană în Liga 2

News.ro acum 30 minute
În urma meciului de sâmbătă dintre Unirea Slobozia şi Corvinul Hunedoara, scor 1-0 în favoarea Unirii, formaţia pregătită de Adrian Mihalcea a cucerit matematic titlul de campioană în Liga 2 Casa Pariurilor, cu două etape înainte de finalul sezonulu

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum o ora
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 3 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°