Anul acesta, pe 19 aprilie, a murit Kenneth Ira Appel, matematician – topolog și algebrist –, fost profesor la Universitatea din Urbana-Champaign, Illinois. Principala sa contribuție a apărut în 1976, cînd, împreună cu Wolfgang Haken, de la aceeași universitate, a demonstrat afirmativ, transformînd-o în teoremă, Conjectura celor Patru Culori, una care rezistase mai bine de o sută de ani.
Despre povestea acestui enunț și, mai ales, a demonstrației sale – prima în care calculatorul a jucat un rol decisiv și a pus sub semnul întrebării noțiunile uzuale de demonstrație și de verificare a demonstrației –, vă propun un fragment din cartea Teorema vie, de Cédric Villani, pe care o traduc pentru Editura Humanitas. Pentru mulți, povestea e, bineînțeles, folclor. Mai puțini, poate, cunosc și dezvoltarea ei ulterioară, din 2005 – demonstrația automată a lui Gonthier. Teoria limbajelor expert și a demonstrării automate captează azi atenția multora, din domenii foarte diferite: de exemplu, a lui Vladimir Voevodsky, un matematician care a primit medalia Fields în 2002 pentru rezultate extrem de abstracte, în descendența lui Alexander Grothendieck. Iar finalul fragmentului este, pentru cine vrea să înțeleagă, și un argument pentru ignorata valoare practică – de piață, în limba de lemn a celor care dirijează destinele noastre – a cercetării fundamentale.
Pe la 1850, matematicianul Francis Guthrie a colorat harta comitatelor Angliei, avînd mare grijă ca orice două comitate cu o porțiune de frontieră comună să aibă culori diferite. Cîte creioane colorate urma să folosească?
Guthrie a realizat că-i sînt de ajuns patru culori. Și și-a zis că e posibil să ajungă patru pentru a colora orice hartă – una care conține, desigur, țări care nu sînt ele însele împărțite în bucăți separate. Trei culori nu ajung: luați harta Americii de Sud și uitați-vă