Gălăţeanul se antrenează din greu şi spune că obiectivul său este victoria.
Puţine sunt domeniile în care România excelează, însă sportul este unul dintre ele, iar boxul este la loc de cinste graţie gălăţeanului Lucian Bute. Campion mondial la categoria supermijlocie în versiunea IBF, Bute va boxa, pe 9 iulie, pentru prima oară în România. În cadrul galei „Campion pentru România", gălăţeanul îşi va pune în joc centura în faţa francezului Jean Paul Mendy.
Lucian Bute a sosit deja în ţară, unde se va antrena până la ora partidei. Meciul nu va fi deloc unul uşor, aşa cum se aşteaptă chiar şi gălăţeanul. Cu toate acestea, obiectivul este, evident, victoria. „Obiectivul meu este să câştig meciul, nici pe departe să-l termin înainte de final. Vreau să câştig fiecare repriză în parte, dar dacă voi avea ocazia şi voi simţi că pot să termin meciul înainte, o voi face. Dar nu ne putem juca pentru că o fracţiune de secundă poate schimba soarta unui meci. Poţi să câştigi 11 reprize şi să păţeşti un accident în repriza a 12-a. Obiectivul meu e să câştig meciul", a spus Bute.
Pentru că boxează pentru prima oară în faţa conaţionalilor, Bute se aşteaptă la o presiune în plus, însă şi la o atmosferă electrizantă. „Cu siguranţă va fi o presiune în plus pe umerii mei faptul că voi boxa în România. Mi-am dorit foarte mult acest lucru şi mă bucur că se va întâmpla în sfârşit. Cred că va fi o atmosferă mult mai explozivă în România decât la meciurile pe care le-am disputat până acum în Canada, pentru că românii sunt mult mai fanatici. Nu sunt foarte dese aceste evenimente şi românii le aşteaptă. Cred că va fi o atmosferă ca pe un stadion de fotbal, eu aşa cred", a mai declarat gălăţeanul. Partida în care Bute îşi pune în joc centura de campion mondial va avea loc la Bucureşti, la Rom-expo, pe 9 iulie.
Mendy este „murdar"
Dificultatea partidei de pe 9