Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Plăţile viitorului, în premieră în România, prin Garanti Bank

Publicat in Capital, marți 22 octombrie 2013 ·

Începând de marţi, românii se pot bucura că au acces, în premieră, la cea mai revoluţionară soluţie de plată, prin intermediul unui telefon mobil inteligent, serviciul SEQR fiind oferit de Garanti în parteneriat exclusiv cu Seamless.

Practic, chiar dacă românii sunt printre codaşii Europei în ceea ce priveşte tranzacţiile cu cardul la comercianţi, acum ei au acces la cea mai modernă, sigură şi convenabilă soluţie de plată, cu ajutorul unui telefon mobil.

Lansarea serviciului de plată al viitorului, de către Seamless şi Garanti Bank, este justificată de previziunile de creştere spectaculoasă a numărului de utilizatori de smartphone-uri, precum şi a expansiunii accelerate a pieţei de plăţi mobile.

Astfel, dacă la finalului anului 2012 erau 1 miliard de utilizatori de smartphone, se estimează ca doar până în 2015 numărul acestora se va dubla, la 2 miliarde, ceea ce înseamnă o creştere cu 26% anual.

Totodată, valoarea pieţei de plăţi mobile este de aşteptat să crească într-un ritm absolut exploziv între 2012-2017, cu 35% anual, până la 721 miliarde dolari, potrivit analistului Gartner.

Cum funcţionează plăţile viitorului

Pentru a putea accesa cea mai revoluţionară soluţie de plată, trebuie îndeplinite câteva condiţii – să ai un smartphone cu conexiune la internet, să ai un cont curent la Garanti şi să descarci aplicaţia SEQR de pe Google Play (pentru telefoanele cu Android) sau din Apple Store (pentru iPhone-uri).

Apoi, o dată descărcată aplicaţia şi completată identitatea utilizatorului, clientul poate cumpăra prin noul serviciu de la unul din magazinele înrolate prin trei paşi – 1. Scanare cod SEQR al casei de marcat a comerciantrului; 2. Confirmarea sumei de plată detaliată pe produse; 3. Introducerea PIN-ului pentru acceptarea tranzacţiei.

Avantajele serviciului SEQR

În primul rând, serviciul este gratuit pentru

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum 23 minute
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 9 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Două trenuri s-au CIOCNIT într-un tunel din Belgrad: 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă

Gandul acum o ora
Două trenuri s-au ciocnit într-un tunel din Belgrad. În total, 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă. Impactul a avut loc între un marfar și un tren de călători care avea interdicţie de trecere într-un tunel din Belgrad, a i

VIDEO Coreea de Nord confirmă că a lansat o rachetă şi anunță întărirea forţei sale nucleare

G4Media acum o ora
Coreea de Nord a confirmat sâmbătă că a testat o rachetă balistică tactică, a transmis agenţia oficială de presă KCNA, liderul Kim Jong Un promiţând că va spori forţa nucleară a ţării, relatează AFP, citată de Agerpres. Kim Jong Un a supervizat vine

Autorităţile ucrainene acuză că locuitori din oraşele de graniţă sunt luaţi captivi de forţele ruse, pentru a fi folosiţi ca scuturi umane

News.ro acum 2 ore
Forţele ruse au capturat zeci de civili în oraşul de graniţă Vovchansk, a declarat un oficial ucrainean, un ofiţer de poliţie regional acuzând că cei capturaţi au fost folosiţi ca „scuturi umane”, relatează CNN. Moscova şi-a intensificat ofensiva în

30 de ani de închisoare primiți de atacatorul ce a vrut să-l asasineze pe soțul lui Nancy Pelosi, lider al democraților din SUA

Ziare.com acum o ora
Justiția americană l-a condamnat vineri, 17 mai, pe individul care l-a atacat cu un ciocan pe soţul lui Nancy Pelosi, fostul lider democrat al Camerei Reprezentanţilor. Agresorul a primit 30 de ani de închisoare. David DePape a fost găsit vinovat, l

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 11 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Chilianul Nicolas Jarry, adversarul lui Alexander Zverev în finala de la Roma

News.ro acum 16 minute
Chilianul Nicolas Jarry va evolua în prima sa finală de Masters 1000, după ce l-a învins, vineri seară, pe americanul Tommy Paul, în semifinalele turneului de la Roma, scor 6-3, 6-7 [3], 6-3. Chilianul de 28 de ani, favorit 21, s-a impus în faţa ame

Război în Ucraina, ziua 814. Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaților în armată

Press Alert acum 56 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaților în armată. Actul normativ a fost semnat vineri și va permite creșterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care crește a

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 13 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°