Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima licitaţie de titluri de stat a noului ministru al finanţelor . Randamentele scad în continuare, cererea e de patru ori cât oferta

Publicat in Ziarul Financiar, marți 14 februarie 2012 ·

Ministerul Finanţelor a plasat ieri o emisiune de certificate de trezorerie pe douăsprezece luni la un randament mediu de 5,8%, în scădere cu 0,43 puncte procentuale faţă de prima licitaţie organizată în ianuarie pentru această maturitate.

A fost prima ieşire a Finanţelor pe piaţa locală după preluarea mandatului de ministru de către Bogdan Drăgoi, care anterior conducea tocmai zona de administrare a datoriei publice. Acum ministrul caută un candidat pentru postul de secretar de stat responsabil cu Trezoreria, urmând să aleagă de pe o listă scurtă pe care se găsesc atât nume din minister, cât şi din bănci.

Suma adjudecată ieri s-a ridicat la 1,5 miliarde de lei, fiind cu aproape 90% mai mare decât nivelul programat. Se prelungeşte astfel modelul licitaţiilor din ultimele două luni în care Finanţele atrag mult mai mulţi bani decât anunţă ca intenţie prin prospectele de emisiune şi reuşesc să obţină randamente în scădere.

În urmă cu un an statul plasa titluri pe un an la randamente mai mari şi cu un punct procentual faţă de rezultatul obţinut ieri, acestea apropiindu-se la un moment dat de 7%.

Volumul de lichiditate disponibil a rămas substanţial, băncile fiind dispuse să plaseze în titluri de stat peste 3,2 miliarde de lei, adică de patru ori mai mult faţă de valoarea emisiunii anunţată de Ministerul Finanţelor. La această situaţie confortabilă pentru Finanţe contribuie în continuare injecţiile săptămânale de lichiditate făcute de BNR pentru atenuarea dezechilibrului dintre băncile care au surplus de cash şi cele care înregistrează deficite.

Ieri, patru bănci au împrumutat de la BNR aproape 4,5 miliarde de lei (peste un miliard de euro) pe o săptămână la rata dobânzii de politică monetară de 5,5% pe an. Guvernatorul BNR Mugur Isărescu le-a transmis bancherilor săptămâna trecută că nu are în vedere prelungirea scadenţei la care banca centr

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest

Press Alert acum o ora
Alpinistul român Gabriel Viorel Țabără a fost găsit mort în cortul în care se odihnea în tabăra III, aflată la 7.470 de metri altitudine. „Gabriel şi ghidul său șerpaș au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniş

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

VIDEO Incendiu masiv la sediul gigantului farmaceutic danez Novo Nordisk

HotNews acum o ora
Un incendiu de proporții a cuprins miercuri clădirea de birouri a gigantului farmaceutic danez Novo Nordisk, în apropiere de Copenhaga, au anunţat pompierii din capitala daneză, transmite AFP. Incendiu masiv la sediul gigantului farmaceutic danez No

Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie, spune ministrul britanic al apărării

News.ro acum o ora
Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de "umbrela de protecţie" a acesteia, ar trebui să fie determinate să se alăture alianţei militare, a declarat miercuri secretarul britanic al apărării, Grant Shapps, citat de POLITICO. Într

Procentul de candidate înscrise la alegerile locale, 24% / Cele mai multe femei se regăsesc pe listele partidului Dianei Şoşoacă - Expert Forum

HotNews acum 28 minute
O analiză realizată de Expert Forum privind alegerile locale din acest an arată că procentul femeilor aflate pe listele de candidați continuă să crească ușor în raport cu localele din 2016 și 2020. Dintre primele 10 partide ca număr de candidaturi d

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 6 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 5 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă, extinsă în mai multe comune din județul Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Începând de astăzi, 22 mai 2024, Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă – SIIEASC mai integrează 7 municipii reședință de județ și alte 26 de unități administrativ-teritoriale. Direcția Generală pentru Evidența Persoa

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

24°
mie.

15°/24°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°