O persoană sănătoasă are nevoie zilnic de un aport de 400-600 de unităţi de vitamina D, iar această cantitate creşte odată cu vârsta. Nivelul acestui element nutritiv scade în sezonul rece. Astfel, în această perioadă suntem mai vulnerabili în faţa bolilor, atrag atenţia specialiştii.
În sezonul rece, cei mai mulţi dintre noi au o carenţă de vitamina D, fiindcă aceasta este formată în corp, dintr-un compus înrudit cu colesterolul, în special prin expunerea pielii la soare. Sursele alimentare de vitamina D sunt secundare, putând aduce, în cel mai bun caz, doar un sfert din necesarul zilnic.
„De fapt, sursa alimentară de vitamina D este nepractică, pentru că dacă ar fi unica, atunci, pentru a-şi acoperi nevoile zilnice, o persoană ar trebui să consume zilnic 25 de conserve de ton, 90 de ouă sau 7,5 litri de lapte integral", precizează profesorul doctor Horaţiu Boloşiu, directorul Centrului de Osteoporoză din Cluj-Napoca.
Fracturile, mai frecvente
Specialistul atrage atenţia că principalul risc în cazul carenţelor de vitamina D îl prezintă persoanele care suferă de osteoporoză. Aşa se explică de ce, dacă tratamentul nu este adaptat sezonului, adică dacă nu se administrează o cantitate crescută de vitamina D (800-1.000 unităţi internaţionale) în completarea medicaţiei clasice, riscul de fracturi este mai crescut în această perioadă.
„Lipsa unui nivel suficient de vitamina D în corp este responsabil pentru 85 la sută din cazurile de osteoporoză şi pentru peste 90 la sută din fracturile apărute pe fondul acestei afecţiuni", semnalează prof. dr. Horaţiu Boloşiu.
Suntem mai predispuşi la depresie
Riscul de a suferi de depresie este semnificativ mai mare în cazul persoanelor cu carenţe de vitamina D comparativ cu cele care îşi asigură necesarul acestui element nutritiv chiar şi în lipsa luminii solare.
Aceasta este concluzi