Cei norocoşi învaţă încă din şcoala primară despre anotimpuri. Alţii, mult mai devreme, în sânul familiei. Unii află mai târziu, alţii niciodată. Cine nu s-a întrebat de ce o ploaie scurtă de vară ne poate arunca, uneori fără "drept de apel", într-o stare de apatie? Sau care sunt motivele care se ascund în spatele unei euforii subite, aparent inexplicabile, atunci când vrăbiuţele încep să cânte? Cu mult timp înaintea vremurilor de acum, oameni de pe alte meleaguri, care atinseseră apogeuri la care astăzi doar visăm, au oferit răspunsuri complexe. Anotimpurile ne influenţează viaţa vrem, nu vrem.
Luni, 21 iunie, a început oficial vara. Babilonienii, maiaşii şi alte culturi străvechi au reuşit să dezvolte sisteme complexe de monitorizare a schimbărilor de anotimpuri. În Renaştere, Copernic a propus o teză care avea să revoluţioneze nu numai astronomia: Soarele, şi nu Pământul, se află în centrul sistemului nostru solar. Noi ştim astăzi că Terra se învârte în jurul axei sale, dar şi în jurul Soarelui, ceea ce înseamnă că emisferele sunt expuse la diferite cantităţi de lumină solară pe parcursul unui an. Datorită faptului că astrul zilei ne oferă lumină, energie şi căldură, schimbarea intensităţii şi concentraţiei razelor sale determină apariţia celor patru anotimpuri: iarnă, primăvară, vară şi toamnă. Fiecare anotimp este marcat de câteva "momente", care se raportează la înclinaţia axei Pământului şi care sunt denumite solstiţii şi echinocţii. Sunt două solstiţii şi două echinocţii.
Venirea oficială a verii este celebrată în mod cu totul neobişnuit la Centrul de Ştiinţă Carnegie din Pittsburgh (statul american Pennsylvania). La fiecare sfârşit oficial de iarnă, părinţii şi bunicii sunt încurajaţi să adune în congelator câţiva bulgări de zăpadă. În prima zi oficială de vară, copiii sunt invitaţi să aducă "pufoşii" îngheţaţi la centrul de ştiinţă, u
