Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ion Lungu s-a întâlnit cu gospodarii din Burdujeni Sat, unde au fost asfaltate străzile pentru prima oară

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 5 iunie 2012 ·

Locuitorii cartierului Burdujeni Sat au stat de vorbă, faţă în faţă, cu primarul Sucevei, Ion Lungu, care, mergând din poartă în poartă, le-a cerut sprijinul pentru a obţine un nou mandat la conducerea Primăriei Suceava.

Edilul sucevean a fost primit cu multă bucurie de gospodarii şi gospodinele care veneau la poartă să-l întâmpine, să-i mulţumească pentru ajutorul dat, în principal pentru lucrările de aducere a reţelelor de apă şi canalizare, dar şi pentru asfaltarea, pentru prima oară, a unor străzi care au fost ignorate de administraţiile anterioare.

“Vrem ca acest cartier al Sucevei, Burdujeni Sat, să devină demn de titulatura de Burdujeni oraş. Aici am adus apa, canalizarea, iar acum trei străzi care nu au mai fost asfaltate niciodată - Căpitan Grigore Andrei, Victor Babeş şi Plevnei, sunt în curs de asfaltare”, a spus Ion Lungu, care le-a împărţit oamenilor pliante în care prezintă programul său pentru un nou mandat şi echipa pe care se bazează şi de care are nevoie în Consiliul Local.

Pe strada Căpitan Grigore Andrei, recent asfaltată, o parte din locuitorii din zonă s-au interesat ce investiţii vor mai fi făcute, explicându-li-se că, pe lângă amenajarea rigolelor pluviale şi a trotuarelor, va mai fi turnat un strat de asfalt, de rezistenţă.

La alte case, primarul Sucevei a fost întrebat de aducerea gazului metan, singura reţea de utilităţi care lipseşte cu desăvârşire din acest cartier.

“Este un proiect la care eu ţin foarte mult şi la care, paradoxal, avem totul pregătit – proiectul, banii, dar care, din păcate, este blocat la Ministerul Economiei. Proiectul nu poate fi pus în practică până când nu va fi modificată legea gazului metan”, a declarat Ion Lungu, care le-a explicat oamenilor că e decis să rezolve şi această problemă, dar că are nevoie de cadru legal.

Ion Lungu, care a vizitat ieri şi alte străzi din Burdujeni Sa

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA Procurorii explică de ce l-au trimis în judecată de IPS Teodosie, arhiepiscop al Tomisului

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța anunță că au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Petrescu Teodosie, arhiepiscop al Tomisului (funcționar public în sensul legii penale),

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 29 minute
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 33 minute
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Prețul gazelor s-a ieftinit cu 20% în ultima lună / Măsura PSD de plafonare a prețurilor dă rezultate

Gandul acum 10 minute
Luna aprilie a înregistrat o scădere record de 20% a pretului final la gaze. Conform sumelor facturate de cel mai mare producător de gaze din România, Engie, pentru luna aprilie prețul final a fost de 0,23 lei/kWh, cu 20% mai mici față de luna marti

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 4 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Pedeapsa primită de Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, după interviul dat din penitenciar protestatarului ”Ceaușescu”

Ziare.com acum 47 minute
Aflat în penitenciarul Poarta Albă, Vlad Pascu, șoferul drogat care a provocat accidentul mortal din 2 Mai, a primit o sancțiune. Comisia de disciplină i-a interzis miercuri, 8 mai, poate cel mai important drept în închisoare timp de trei luni. Vlad

Metroul va circula direct între staţiile Pipera şi Tudor Arghezi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Metrorex, intervalul de succedare a trenurilor la orele cu vârf de trafic va fi de patru minute. Timpul de parcurs a trenurilor de metrou dintr-un capăt în altul al Magistralei 2 va fi de aproximativ 30 minute. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu:

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum o ora
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Marea Britanie îl va expulza pe ataşatul militar rus. „Un ofițer de informații nedeclarat” / Reacția Moscovei

HotNews acum 33 minute
Marea Britanie îl va expulza pe atașatul militar al ambasadei Rusiei, va retrage statutul diplomatic al unor proprietăți și va limita durata de valabilitate a vizelor acordate diplomaţilor ruşi, măsuri luate drept răspuns la ceea ce ministrul de int

Prosport.ro, cel mai citit site de sport din România în ziua de 7 mai. Platforma a înregistrat 617.832 de cititori unici, conform datelor SATI

News.ro acum 2 ore
Site-ul de ştiri sportive www.prosport.ro, aparţinând grupului de presă Gândul Media Network, s-a situat din nou pe primul loc în ceea ce priveşte numărul de cititori în domeniul sport, în data de 7 mai 2024. Conform datelor furnizate de SATI (Studi

Vremea

București
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°