Cazul "Floarea Leonida" a redeschis dezbaterile privind integrarea în societate a sportivului ajuns în punctul terminus al activităţii. Pentru cei care nu s-au lipit de medalii în timpul carierei viitorul pare incert atunci când nu îmbrăţişează munca de antrenor sau oficial de club.
Susţin că uşile li s-au trântit în nas şi cârmesc spre alte ţări. COSR alături de firma Adecco (partener al CIO din 1995) oferă însă o alternativă, iar Gabi Szabo face turul ţării pentru a le prezenta antrenorilor şi sportivilor variantele pe care posibilii angajaţi le pot accesa. Ieri, alături Cornel Milan (antrenorul lotului olimpic feminin de spadă) şi de Florin Godeanu, directorul Adecco, a intrat pe poarta CSA Steaua şi s-a întâlnit cu George Boroi şi cu tehnicienii clubului militar.
"Programul de reconversie vine în întampinarea sportivilor în astfel încât tranziţia de la viaţa sportivă la cea privată să nu fie bruscă. Avem companii în România care caută spirit de echipă şi autodisciplină, iar sportivii noştri au acest profil. Avem câteva exemple care acum au ajuns prin acest program în companii cunoscute, în funcţii importante. E un proiect de responsabilitate socială, nimeni nu are de câştigat decât sportivul", a explicat Gabi Szabo, coordonatoarea proiectului. Programul se adresează tuturor federaţiilor şi cluburilor din România, iar mai multe date se pot găsi pe siteul www.cosr.ro.
Halep da, Niculescu ba
Aflată la primul concurs după US Open, Simona Halep (49 WTA, foto) s-a calificat în turul secund al turneului de la Tokyo, dotat cu premii de 2.168.400 dolari. Ea a învins-o pe Carla Suarez Navarro (48 WTA) cu 6-2, 6-3 şi o va întâlni pe Nadia Petrova (18 WTA). Tot la Tokyo, Monica Niculescu (47 WTA) a cedat în primul tur în faţa germancei Julia Goerges (21 WTA) cu 6-3, 6-2. Aceasta a fost a şasea înfrângere consecutivă în partidele de simplu pentru jucă