Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viorel Nicoară: „Mizez pe CFR în dubla cu Inter”

Publicat in CityNews Alba, marți 15 ianuarie 2013 ·

Viorel Nicoară a plecat de la CFR, dar sufletul său a rămas la fosta sa echipă. Mijlocaşul crede că formaţia din Gruia poate produce surpriza în duelul cu Inter Milano, din şaisprezecimile Europa League.

Viorel Nicoară s-a despărţit în această iarnă de CFR. Fotbalistul a fost cedat, până în vară, sub formă de împrumut la Pandurii Târgu-Jiu, echipă la care speră să renască. „Sper că mutarea la Pandurii mă va ajuta. Am avut o discuţie cu antrenorul Paulo Sergio înainte să terminăm turul, iar apoi am hotărât că cel mai bine pentru mine este să merg undeva şi să joc. Abia aştept să încep pregătirile cu domnul Grigoraş. Îl respect şi îl apreciez pentru tot ceea ce face şi sper să pot ajuta echipa cât mai mult şi să nu le înşel aşteptările celor care m-au dorit la Târgu-Jiu”, a declarat Nicoară la Digisport.

Deşi a fost trecut pe linie moartă de campioana României, Nicoară le ţine pumnii foştilor săi colegi în cupele europene. Mijlocaşul stânga mizează pe CFR şi Steaua în dubla cu Inter, respectiv Ajax. „Eu am mare încredere în CFR pentru meciul cu Inter şi chiar mizez că va câştiga această dublă. Chiar dacă au plecat Bastos şi Aguiregarray, CFR-ul are în lot jucători extrem de importanţi care vor suplini aceste plecări. A revenit şi Weldon care va aduce, cu siguranţă, un plus. Ţin şi cu Steaua împotriva lui Ajax şi cred că şi ei au sanse mari să câştige împotriva olandezilor”, susţine Viorel Nicoară.

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum o ora
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 2 ore
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Marea Britanie: Studenţi propalestinieni au ocupat campusuri universitare din Leeds, Newcastle şi Bristol

G4Media acum o ora
Studenţii propalestinieni au protestat la universităţi din Marea Britanie în contextul demonstraţiilor violente din campusuri din SUA. Studenţi din Leeds, Newcastle şi Bristol au instalat corturi în afara clădirilor universitare miercuri, în semn de

Medicul Dan Stamatiu care și-a ucis amanta din Ungaria și l-a rănit grav pe soțul acesteia va fi transferat în România. Este condamnat la închisoare pe viață

Libertatea acum 39 minute
Curtea de Apel Oradea a admis, marți, 30 aprilie, cererea autorităţilor judiciare din Ungaria şi a dispus transferarea într-un penitenciar din România a doctorului pneumolog orădean Dan Stamatiu, încarcerat în țara vecină, relatează eBihoreanul.

Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică” pentru a le face poftă de dulciuri

HotNews acum o ora
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardi

Război în Gaza, ziua 208. Portul temporar care va accelera fluxul de ajutoare, pe jumătate construit

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Armata Statelor Unite a construit până în prezent peste 50% din portul temporar amplasat în largul coastelor din Gaza pentru a accelera fluxul de ajutor umanitar, a anunțat miercuri Pentagonul. „Am finalizat în proporție de peste 50% am

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 4 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Un bărbat care și-a bătut concubina și a alungat-o s-a încuiat în casă cu cei doi bebeluși. Negocierile au eșuat, iat poliția a intervenit în forță

Adevarul acum 3 ore
Un bărbat din Bucureşti şi agresat concubina şi a alungat-o din locuinţa situată în Sectorul 5, rămănând încuiat în casă cu cei doi copii ai lor, de 4 luni. Negocierile au eşuat, echipa de asalt imobilizând bărbatul. ÎN urma intervenţiei, nimeni nu

Ipoteză șocantă în cazul șoferului fugar din Suceava: și-ar fi ucis intenționat cu mașina victima. Ce au găsit anchetatorii la percheziții

Adevarul acum o ora
Tânărul băut a acroșat cu mașina un pieton și s-a baricadat în casa sa la câteva sute de metri de locul accidentului.

Numărul morţilor după prăbuşirea unei autostrăzi în China a ajuns la 36

Mediafax acum 3 ore
De asemenea, alte 30 de persoane au fost rănite. Prăbuşirea, declanşată de o ploaie puternică, a avut loc miercuri şi a afectat o porţiune de 17,9 metri a autostrăzii. 23 de vehicule s-au prăbuşit. Zona din sudul Chinei a fost grav afectată de ploi

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

17°
joi

13°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/21°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°