A câştigat zeci de concursuri de matematică şi informatică, iar timp de patru ani a practicat volei de performanţă, fiind medaliat împreună cu echipa.
NĂSCUT. 29 ianuarie 1995 la Râmnicu Vâlcea.
STUDII. Este elev în clasa aIX-a la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân.
IDEALURI. I-ar plăcea să urmeze o carieră ca iniginer în construcţii sau în telecomunicaţii.
Încă din clasa I Ionuţ a cunoscut performaţa la matematică, participând încă de pe atunci la concursuri. Băiatul spune că pasiune pentru această disciplină a moştenit-o chiar de la bunicul său din partea mamei, fost inginer. „În primii ani de şcoală eram emoţionat când mergeam la concursuri, dar cu timpul, am încercat să depăşesc emoţiile şi am început să mă descurc din ce în ce mai bine. Am reuşit să fac performanţă la matematică ghidat, la început, de învăţătoarea Victoria Bolovan, iar apoi de doamna profesoară Roxana Aron. Matematica este materia care m-a atras din totdeauna şi care m-a ajutat foarte mult", povesteşte elevul. Discret, comunicativ şi serios, Ionuţ spune că în momentul de faţă îndrăgeşte foarte mult şi informatica. „Am făcut uşor-uşor trecerea de la matematică spre informatică, iar majoritatea concursurilor la care am participat m-au ajutat să capăt mai multă experienţă şi să nu mă tem de concurenţă. Pentru mine, informatica ete o materie frumoasă şi uşoară, dacă ştii să o înţelegi", se destăinuie tânărul.
Lucrează zilnic probleme la informatică
De-a lungul anilor, Ionuţ a câştigat zeci de medalii şi de premii, având un palmares impresionant. „Am obţinut premiul I la Concursul Judeţean de Informatică «Micul Gates» în 2009, premiul al III-lea la Concursul de Programare «Ştefan Odobleja» în 2010, premiul al III-lea la Concursul Naţional de Informatică «Micul Gates» în 2010 sau premiul I la Concursul Naţional de Matematică Euclid tot anul trecut.