Sfera umanului răsfrîntă în opera lui Kawabata este extrem de nuanţată, ridicată fiind în jurul unor suflete sensibile, vulnerabile, dar şi pătimaşe. Melancolie, erotism, tristeţe, frumuseţe, fragilitate, cruzime, idealuri, efemeritate, obsesie erotică, spaime, refugii, puterea artei de a sublima frumuseţea şi durerea, dragoste oferită, narcisism, plăcere şi agonie – sînt doar o parte dintre balansările dedalice în care se zbat personajele sale. Din întretăierea acestora, deseori paradoxală, izvorăşte şi farmecul unuia dintre cele mai reuşite romane ale lui Yasunari Kawabata – Frumuseţe şi întristare. Romanul a mai fost publicat în limba română în 2000, tot la Editura Humanitas, însă atunci era tradus din limba franceză de către Sorin Mărculescu, în timp ce, anul acesta, a fost tradus pentru prima dată din limba japoneză, de către Florin Oprina.

Tehnica dilatatorie a detaliului Kawabata îşi începe romanul în mijlocul acţiunii, înaintarea făcîndu-se în ambele direcţii. Astfel, Oki, un celebru scriitor de 55 de ani, se reîntoarce la Kyōto pentru a asculta bătaia clopotelor din ajunul Anului Nou şi pentru a o revedea pe Otoko, o pictoriţă cunoscută, alături de care îşi trăise cea mai pătimaşă poveste de dragoste, cu 25 de ani în urmă, pe cînd aceasta avea 16 ani, iar el era deja căsătorit şi avea un copil. O poveste de dragoste tragică, terminată cu un copil mort, născut prematur, cu Otoko închisă într-un spital de boli psihice şi cu familia lui Ōki marcată pentru totdeauna, cu atît mai mult cu cît toate abisurile şi toate scînteierile acestei poveşti sînt transpuse de Ōki într-un roman dactilografiat chiar de soţia sa. Este o carte care îi eternizează iubirea, îl lansează ca scriitor, asigură familiei sale confortul material, dar influenţează şi întregul viitor al fetei, obligate cumva să ducă mai departe viaţa personajului, scindat între iubire, regrete şi